Vine banu’ în Banat! Poli, „rețetă” la un meci cât Dinamo într-un an

Redactor:
Radu Faur
Vine banu' în Banat! Poli,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea echipei Poli a scos la vânzare 28.000 de bilete
pentru partida de joi (ora 21:45), cu Manchester City, din
play‑off‑ ul Europa League. Până aseară, se vânduseră deja aproape
15.000!

Stadionul „Dan Păltinișanu” are 32.019 locuri, însă din motive
de siguranță, numărul maxim de spectatori admis la un asemenea meci
este 28.000.

Angajații clubului bănățean sunt surprinși de cât de bine merge
vânzarea tichetelor și sunt siguri că toate locurile disponibile de
pe stadion vor fi ocupate joi seară. În cazul în care toate
biletele vor fi vândute (27.500 pentru gazde și 500 pentru
oaspeți), Poli va încasa circa 250.000 de euro. Cu acești bani,
șefii clubului ar putea, de pildă, să achite salariul pe un an al
căpitanului Dan Alexa! Ca o curiozitate, suma pe care Poli o va
câștiga din vânzarea biletelor este echivalentă cu încasările
realizate pe un an de Dinamo, din tichete, în Liga I!

Anul
trecut au câștigat dublu!

Timișorenii vor câștiga o sumă frumoasă și din televizarea
partidei în România. Bănățenii cer 100.000 de euro, iar două
televiziuni, TVR și Digi Sport, au rămas în cursă pentru transmisia
partidei.
Ultima dată când stadionul „Dan Păltinișanu” s-a umplut a fost tot
într-un meci din cupele europene, anul trecut, la partida Poli –
VfB Stuttgart. Atunci, biletele au fost mai scumpe, însă cu un
tichet puteai intra atât la meciul cu Șahtior, cât și la cel cu
echipa lui Marica. În contul clubului timișorean au intrat atunci,
numai din bilete, mai mult de 500.000 de euro.

100 de
mii de euro va primi fiecare titular de la Timișoara dacă Poli va
elimina pe City din Europa League

Contra: „Fiecare punct este important”

Mijlocașul lui Poli, Cosmin Contra, consideră că important este că
după remiza cu Universitatea Craiova, scor 1-1, FC Timișoara a
rămas neînvinsă în Liga I. „La ce fotbal de joacă în acest început
de campionat și câte surprize sunt, e important fiecare punct. Am
întâlnit o echipă arțăgoasă, în fața unui public numeros și cu
siguranță multe echipe bune ale campionatului vor pleca învinse de
aici. Urmează meciul cu City, iar un astfel de joc altfel se
abordează, alta va fi determinarea jucătorilor”, a precizat
Contra.

Chivorchian: „E meritul lui Petrovic”

Gheorghe Chivorchian a declarat după meciul de la Craiova că Poli
nu este o echipă norocoasă, chiar dacă a reușit să marcheze din nou
în ultimul minut. „Nu suntem o echipă norocoasă, suntem o echipă
care joacă fotbal. Cred că și schimbările făcute în partea a doua a
jocului de antrenorul Vladimir Petrovic au dat un nou suflu
atacului și s-a văzut că am și înscris, am și ratat multe ocazii”,
a declarat oficialul timișorean, după meciul Universitatea – Poli,
scor 1-1.

„Sper să se termine și contractul cu Poli”
Unul dintre viceprimarii Timișoarei, Sorin Grindeanu, a afirmat,
ieri, că speră să nu mai fie prelungit contractul prin care
primăria municipiului finanțează echipa de fotbal FC Timișoara. ”
Sper să se termine și contractul ăsta cu Poli. N-am fost omul care
să voteze, nici când eram consilier, nici acum, chestiunea asta.
Dar se va termina anul ăsta și chestiunea asta și banii sper că vor
merge la drumuri pentru plata facturilor restante”, a afirmat
Grindeanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri