Vin întăririle pentru Mihai Teja. Un mijlocaș argentinian și un fundaș francez ajung azi în cantonamentul din Turcia + Negocieri cu CFR pentru aducerea lui Mailat

  • Publicat:
  • Actualizat:
Vin întăririle pentru Mihai Teja. Un mijlocaș argentinian și un fundaș francez ajung azi în cantonamentul din Turcia + Negocieri cu CFR pentru aducerea lui Mailat

Lotul Politehnicii Iași începe să prindă contur în cantonamentul de la Bolu. Antrenorul Mihai Teja va avea începând de joi la antrenamente doi noi jucători: mijlocașul central argentinian Juan Pablo Passaglia și fundașul central francez Bradley Diallo.

Cei doi vor efectua testele fizice și vizita medicală, iar dacă nu vor fi probleme vor semna contractele cu gruparea din Copou.
În vârstă de 30 de ani, Passaglia vine de la formația argentiniană Barracas, iar în carieră a mai evoluat în țara sa natală la echipele San Martin de San Juan, Defensores de Belgrano, Douglas Haig, Juventud Unida Universitario, Chaco For Ever și Tallers, dar și în ligile inferioare din Chile.

La rândul său, fundașul central francez Bradley Diallo, care poate evolua și în flancul drept al defensivei, a mai lucrat cu antrenorul Mihai Teja la Gaz Metan Mediaș, în stagiunea trecută. În vârstă de 28 de ani, Diallo a mai evoluat la formațiile Oldham (Anglia), RWS Bruxelles (Belgia) și LA Gallaxy (Statele Unite).

Oficialii Politehnicii Iași tratează în aceste zile și cu conducerea lui CFR Cluj pentru cedarea definitivă a lui Sebastian Mailat, moldovenii intenționând să-l ia în coproprietate pe jucătorul campioanei. În ceea ce-l privește pe Andrei Cristea, acesta este încă la Craiova, unde se antrenează separat cu un antrenor pus la dispoziție de către clubul din Bănie. Cristea așteaptă ca patronul Rotaru să revină în țară și să ajungă la un acord privind rezilierea amiabilă a angajamentului scadent anul viitor, pentru a putea pleca în cantonamentul Poliehnicii Iași.

Amicalul cu Neftci Baku, anulat din cauza ceții

Meciul amical dintre Politehnica Iași și echipa azeră Neftci Baku, programat miercuri seară, în Turcia, a fost anulat din cauza ceții dense. Partida a fost întreruptă în minutul 11, la scorul de 0-0 și nu a mai putut continua.
Antrenorul formației ieșene, Mihai Teja, aliniase la start următoarea formulă de echipă: Rusu – Gallego, Frăsinescu, Chelaru, Panțîru – Rus, Loshaj – Danale, Francisc Cristea, Carlone – Sabin Moldovan.
Următorul meci amical al echipei ieșene în cantonamentul de la Bolu (Turcia) este programat vineri, 28 iunie, în compania formației ruse de ligă secundă Khabarovsk.

Pe aceeași temă
Incredibil! Câți euro cere Dani Mocanu ca să cânte la o nuntă

Un şofer lăsat pieton pentru alcoolemie şi-a recuperat permisul demonstrând că nu a avut niciun strop de alcool în sânge

Naţionala feminină de fotbal a României, start perfect în campania de calificare la CM2023. Laura „Lala” Rus, fotbalista comparată cu Cristiano Ronaldo

Adi Popa și-a găsit echipă! Cu cine s-a înțeles fostul jucător al FCSB-ului

O bancă vinde un Suzuki Vitara recuperat de la client. Mașina arată ca nouă, dar merită banii ceruți?

Cu puțin timp în urmă, Monica Anghel are Covid-19

Noi vești despre Irinel Columbeanu, după infecția cu COVID. Prietenii se roagă pentru el. ''Nu poate vorbi''

A murit la 26 de ani! Cine era, de fapt, tânăra răpusă de coronavirus

Dieta care luptă cu COVID. Ce alimente să mănânci pentru a-ți ușura boala

Purtăm genele unui strămoș NECUNOSCUT, dar asta nu e cel mai ȘOCANT. O descoperire contrazice tot ce scrie în BIBLIE

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

Cuplu-bombă în showbiz! Cu cine se iubește fiica lui Hagi. E cunoscut și el

Din ce face Lavinia Pîrva BANI FRUMOŞI? S-a aflat tot despre veniturile brunetei

ȘOC TOTAL la granița cu România! Anunțul care aruncă în aer toată regiunea: Noi suntem gata

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model

Exclusiv. Românul pe care a fost testat un tratament revoluționar anti-Covid povestește experiența: ”Mă simţeam mult mai energic a doua zi”

Produse auto și pentru bicicliști, disponibile la Lidl săptămâna viitoare

Campionatul francez de fotbal ar putea avea o nouă superputere. Prinţul care a confirmat că negociează preluarea echipei cu cele mai multe titluri

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Ion Răducanu, românul care a crescut o campioană: Primul portret al tatălui Emmei Răducanu

BREAKING. China interzice criptomonedele. E măcel în piaţă

Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a dat-o actorului

Simona Gherghe cere ajutorul fanilor. Cu ce problemă se confruntă vedeta de când are copiii la grădiniță: „Mi-e groază” / VIDEO

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Dieselgate 2.0: Se anunță mari probleme pentru Volkswagen și motorul Diesel

FOTO. Dana Săvuică, în costum de baie la 51 de ani! Cum arată fosta vedetă Playboy

FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`