Vin banii pentru Dinamo! „Cred că luni se semnează actele!” Adrian Mihalcea, dat afară înainte să debuteze? Anunțul lui Ioan Andone

Vin banii pentru Dinamo! „Cred că luni se semnează actele!” Adrian Mihalcea, dat afară înainte să debuteze? Anunțul lui Ioan Andone

Ionuț Negoiță a declarat că a reluat discuțiile cu fondul de investiții spaniol. După ce în primă fază le închisese ușa, finanțatorul a recunoscut că ibericii ar putea fi serioși și că lucrurile se îndreaptă spre direcția bună.

Ioan Andone, omul care i-a adus pe spanioli la masa lui Negoiță, revine cu noi detalii. Andone spune că actele ar putea fi semnate săptămâna viitoare.

Andone: „Cred că luni se semnează actele”

„De la mine, spaniolii au aflat că Dinamo se vinde pe un leu și că trebuie plătite datoriile. Pe 15 februarie am fost undeva și erau niște oameni care voiau să cumpere Elche, care e de vânzare pe 1 euro, iar datoriile sunt de 19 milioane de euro. Eu le-am dat detalii, iar ei m-au căutat acum trei săptămâni. I-am pus în legătură cu cei de la Dinamo și au primit toate actele. Sunt negocieri.

Am vorbit azi la telefon cu spaniolii și mi s-a spus că totul decurge bine. Nu știu mai multe. Mai sunt 2 sau 3 puncte de pus la punct. Dacă o dau la pace, săptămâna viitoare pot fi banii în contul lui Dinamo. Dacă se rezolvă aceste două puncte, cred că luni se semnează actele! Așa am înțeles de ce mi-au spus azi la prânz. Sunt două punctele, iar al treilea se rezolvă rapid. Trebuie închise datoriile și plecat de la zero”, a declarat Andone la Digi Sport.

Mihalcea, dat afară înainte să debuteze?


Numit la Dinamo pe 12 martie, Adrian Mihalcea ar putea să nu debuteze pe banca roș-albilor. Andone a dezvăluit că spaniolii au întrebat dacă pot aduce și un tehnician iberic.

„Cei de acolo m-au întrebat dacă se poate face treabă cu un antrenor spaniol. Le-am zis că se poate, că au mai fost antrenori spanioli în Liga 1. Cei care vor să cumpere Dinamo sunt profesioniști, în sport și afaceri. Bugetul va fi de ordinul zecilor de milioane pentru plata datoriilor și pentru primul sezon. Obiectivul va fi o clasare în primele 3-4 echipe în primul an. Nu se discută despre altceva”, a mai sus Ioan Andone.

Lucrurile nu sunt simple deloc. Luni se semnează actele, din ce mi-au spus mie la prânz
Ioan Andone

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania