La câteva zile după ce Steaua a pierdut meciul cu Dinamo, scor 1-3, pentru formația lui Mirel Rădoi urmează duelul cu liderul clasamentului Astra Giurgiu. Giurgiuvenii conduc autoritar ierarhiar Ligii 1, iar diferența dintre cele două echipe este de șapte puncte.
Marius Șumudică, antrenorul Astrei a explicat într-o intervenție telefonică pentru ProSport LIVE, cum percepe meciul cu Steaua, campioana en-titre.
„Este o săptămână ca oricare alta, finalizată cu un joc, un joc aparte. Jucăm cu FCSB, o echipă care se bate pentru play-off și va fi destul de greu. Meciul îl pregătesc individual, mă refer la jucătorii adverși, după care ajung la jocul colectiv. Nu știu cum arată suprafața de la Pitești, fiindcă și noi suntem o echipă care jucăm, același tip de echipă. O echipă căreia îi place posesia”, a precizat Marius Șumudică.
Tehnicianul giurgiuvenilor a vorbit și despre situația lui Mirel Rădoi, dar și despre situația grea prin care trece echipa patronată de Gigi Becali. În acest sezon, de situația prin care trece clubul și-a pus amprenta asupra echipei, imaginea Stelei este mai mult decât neclară. Problemele cu sigla, baza de antrenament și jucătorii accidentați au făcut ca echipa care domina autoritar stagiunile trecute să aibă evoluții precare în acest sezon.
„În opinia mea Rădoi va deveni un mare antrenor. Este o foarte mare presiune pe el, a venit în locul lui Gâlcă, cel care a câștigat trei trofee și nu este ușor. În momentul în care mai pierzi și din jucători, te plimbi de colo-colo și-a pierdut un pic din identitate, iar el este primul care răspunde, el și cu patronul. Toată lumea încearcă să dea în oamenii puternici. Nu vreau să caut niciun fel de alibi pentru meciul ăsta, dar sunt ferm convins că lui Mirel nu-i este ușor. Dacă ar renunța, ar fi cea mai mare prostie pe care ar putea s-o facă. Steaua traversează o perioadă proastă, dar își va reveni și va o canditată la tilul pentru oricine se califică în play-off”, a mai adăugat tehnicianul de 44 de ani.
Aflat încă din sezonul trecut pe banca Astrei, atunci când sistemul competițional era cel cu 18 echipe, Marius Șumudică a comentat și șansele echipei sale la titlul, judecând după faptul că la finalul sezonului regulat punctajele echipelor se vor înjumătăți.
„Cred că noi aveam mult mai mult șanse de a câștiga campionatul dacă era alt sistem, decât avem în play-off, dacă intrăm. Nu vreau să mai comentez fiind că am fost chemat la comisie, s-au sesizat fel de fel de oameni, nu știu de ce s-au simțit jigniți și nu vreau să plătesc pentru că nu am foarte mulți bani, îi iau cum îi iau și vreau să-i dau altcuiva”, a conchis Marius Șumudică.
Tehnicianul Astrei și-a schimbat atitudinea față de steliști, cel puțin deocamdată. Cele două tabere au mai avut câteva conflicte de-a lungul acestui sezon.
Șumudică a avut, de-a lungul acestui sezon, mai multe conflicte cu Steaua. Primul a izbucnit de la o declarație a antrenorului Astrei, despre Nicolae Dică. „Calul moare de drum lung și prostul de grija altuia”, a fost declarația care l-a înfuriat pe Dică. Nici fostul „decar” al Stelei nu s-a lasăt mai prejos și i-a răspuns lui Șumudică. „Mă bucur că a recunoscut că e prost” , a fost replica secundului stelist. Cei doi, au făcut pace destul de repede.
„Nu îi voi răspunde domnului Rădoi și nu voi mai vorbi de clubul unde activează până la finalul acestui campionat. Le doresc baftă în continuare. Indiferent cine mă va ataca, nu voi mai răspunde. E un motiv personal, pe care nu îl divulg acum. Vreau să închidem acest subiect. Pot să spună orice despre mine, eu nu mai răspund la niciun fel de provocare”, spunea Șumudică, imediat după conflict, pentru DigiSport.
Pacea a durat doar o zi. Antrenorul Astrei a declarat, după meciul cu FC Viitorul, că se teme de jocuri de culise la meciurile din play-off, iar oficialii clubului Steaua l-au reclamat la comisii
„Când va începe play-off-ul, vă spun sincer că atunci o să-mi fie frică. Mi-e frică pentru că în play-off eu nu am prieteni. Sunt singur! Eu știu ce se întâmplă în Belgia, în Cipru, când e play-off. La fel e și-n play-out. Sper să nu-i deștept, dar cred că și-au făcut cărțile. Se mai împrietenesc două-trei formații. Noi suntem singuri”, a declarat Șumudică, imediat după meciul cu Astra.
Declarația lui Șumudică de după victoria cu Viitorul, potrivit căreia se teme de prieteniile din play-off, a stârnit reacția oficialilor Stelei. „O să explice la Comisia de Disciplină ce a vrut să spună, pentru că noi vrem sa facem plîngere. Am crezut ca lucrurile se liniștesc, am crezut că noi dam un exemplu și nu ieșim să atacăm alte echipe sau să atacăm oameni”, a declarat Valeriu Argăseală, citat de gsp.ro
Cel mai recent atac al lui Șumudică a venit după meciul Stelei cu FC Botoșani
„Sunt încă sub spectrul meciului de aseară. Sunt foarte excitat, între ghilimele, de frumusețea meciului și de modul cum s-a jucat. A fost o partidă atât de deschisă, încât le ieșeau toate schemele de la antrenament. Mi-am dat seama că vom avea un adversar foarte greu în play-off. Ca antrenor, sunt fascinat de ce am văzut. A fost material didactic”, spunea Șumudică
articol publicat de Andrei Pal
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER