VIDEO | „S-a bătut multă monedă pe plecările lui Coman și Nedelcu! Hagi se ocupă deja de umplerea golurilor!” Ce se întâmplă după titlul câștigat de Viitorul

Cristian Bivolaru, președintele celor de la Viitorul, se numără și el printre cei care au contribuit la câștigarea primului titlu din istoria formației lui Gică Hagi. Oficialul Viitorului este convins că în ciuda faptului că vor exista numeroase oferte pentru puștii "Regelui", grupul nu va suferi mari modificări în această vară, obiectivul lui Hagi fiind calificarea fie în grupele UEFA Champions League, fie în grupele Europa League.

Cristian Bivolaru, președintele celor de la Viitorul, se numără și el printre cei care au contribuit la câștigarea primului titlu din istoria formației lui Gică Hagi. Oficialul Viitorului este convins că în ciuda faptului că vor exista numeroase oferte pentru puștii „Regelui”, grupul nu va suferi mari modificări în această vară, obiectivul lui Hagi fiind calificarea fie în grupele UEFA Champions League, fie în grupele Europa League.

În opinia lui Bivolaru, chiar dacă Florinel Coman a fost cel care a obținut penalty-ul decisiv, iar Gabi Iancu a fost cel care l-a transformat, portarul Rîmniceanu este fotbalistul care a avut cel mai mare merit în victoria cu CFR Cluj.

„N-am fost unul dintre cei care i s-au alăturat lui Gică de la începutul proiectului, am făcut-o în urmă cu 2 ani și jumătate când echipa era deja în prima ligă și cred că mi-am adus și eu aportul într-o mică măsură. Cunoscându-l foarte bine pe Hagi, va avea ambiția să facem șanse de calificare în una dintre competițiile care încep în vară.

Clujul este o echipă puternică, ne-a pus mari probleme. Am avut un portar fenomenal care a reușit să închidă poarta și le-a dat încredere băieților.

N-am știut de mesajul care urmează să apară pe tricouri. Ce urmează? Urmează o scurtă perioadă de vacanță după care o vom lua de capăt. Mare parte a jucătorilor va rămâne alături de noi, sunt convins că vor fi și oferte pentru jucători. Deja Hagi și staff-ul se ocupă de umplerea golurilor. S-a bătut multă monedă pe plecările lui Coman sau Nedelcu. În momentul ăsta nu știu de nicio ofertă concretă. Cred că vor sosi în următoarea perioadă. Dacă sunt interesante și jucătorii își vor dori să plece, noi nu ne vom opune. Mi-e greu să cred că va fi o ‘hemoragie’, majoritatea își doresc să continue”, a declarat Cristian Bivolaru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania