Victorie la gaz redus: Viitorul – Petrolul 1-3. Primul succes al Petrolului după o lună în Liga 1 a venit în repriza a doua

Victorie la gaz redus: Viitorul - Petrolul 1-3. Primul succes al Petrolului după o lună în Liga 1 a venit în repriza a doua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a obținut duminică prima victorie în Liga 1 după mai bine de o lună, după ce a revenit de la 1-0 la pauză în meciul cu Viitorul, câștigând cu 3-1, prin golurile lui Tamuz și Astafei (dublă)

  • Ultima victorie a echipei prahovene în Liga 1 a venit pe 24 august, un 2-0 în deplasare cu CSU Craiova
  • Antrenorul Gigi Mulțescu are două victorii în trei meciuri la Petrolul, după ce a condus echipa către un succes cu 3-0 în fața Unirii Jucu în Cupa României

Cu două săptămâni în urmă, Viitorul reușea prima victorie din acest sezon, un 2-0 cu Ceahlăul, după cel mai bun meci din acest sezon. Etapa următoare a fost un eșec, 3-1, la Mediaș, dar duminică, echipa lui Hagi întâlnea Petrolul, o echipă aflată în declin, cu un antrenor nou, Gigi Mulțescu, care recunoscuse că nu își cunoaște jucătorii pe care îi are în lot și care criticase pregătirea fizică făcută de predecesorul său, Răzvan Lucescu. Iar pentru mai bine de 70 de minute, Mulțescu a fost confirmat: Petrolul și-a creat ocazii la poarta adversă, dar nu a convins aproape deloc.

Ratările Petrolului, golul Viitorului

Ba mai mult, s-a expus nepermis. Poate și pentru că Mulțescu l-a titularizat neașteptat în banda stângă pe Beța, iar în centru a apărut Satli și a dispărut Gerson. Dar reintrarea lui Teixeira, revenit după o suspendare de trei etape, a dinamizat ofensiva ploieșteană, care a avut trei minute excelente imediat după jumătatea primei reprize, când a ratat prin Priso, Tamuz (23 – cap pe lângă poartă) și Marinescu (24 – șut din alergare pe lângă buturile lui Buzbuchi). Replica a venit timid, dar sigur. Aproape de finalul reprizei, o fază fixă a Viitorului a dus mingea la Daminuță, după respingeri succesive greșite ale defensivei ploieștene, iar fostul jucător al lui Inter și AC Milan a marcat cu un șut în cross, bine plasat.

Omul cu cască, salvatorul Petrolului

Mulțescu și-a dat seama că a greșit cu Beța și l-a introdus la pauză pe Fanchone, care a betonat flancul stâng al ploieștenilor. Dar Petrolul a suferit până în minutul 73. Când Nikolov, reprofilat de curând pe postul de fundaș dreapta, a fost păcălit de o combinație între Teixeira și De Lucas și l-a faultat pe primul în careu. La fel ca Brandan, câteva ore mai devreme în CSU Craiova – ASA Târgu Mureș, Tamuz a tras puternic, aproape de vinclu și a egalat. Căzuți atât fizic, cât și psihic, jucătorii lui Hagi n-au mai contat în atac. Iar în apărare au fost surprinși de un nou contraatac al Petrolului, purtat de același Tamuz, omul meciului. Egoist până în ultimul moment, israelianul de origine nigeriană i-a pasat, însă, la timp lui Astafei, care a înscris cu noroc pe sub Buzbuchi. N-a fost scorul final, pentru că Astafei, prima schimbare a lui Mulțescu, a mai marcat odată, după centrarea de pe banda stângă a lui Nkoyi (90+1). Și a adus trei puncte pentru Petrolul, trei puncte care au venit după ce la pauză Viitorul conducea cu 1-0…

Viitorul – Petrolul 1-3 (Daminuță 38 / Tamuz 73 – pen., Astafei 83 și 90+1)

Viitorul: Buzbuchi – Nikolov (Țîru 75), Daminuță, Mamele, Mitrea – Pană, Benzar – Andelkovic (Nedelcu 55), Fl. Tănase, Mitriță – Bonilla (Manea 61)
Rezerve: Balauru – Puțanu, Neacșa, Mărkuș
Antrenor: Gheorghe Hagi

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo Alves, Satli, Beța (Fanchone 46) – De Lucas, Mustivar (Nkoyi 59) – Priso, Marinescu, Teixeira – Tamuz
Rezerve: Cobrea – Ipsa, Filip, Nepomuceno
Antrenor: Gheorghe Mulțescu 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen