Victoraș Iacob, aproape de un transfer la Vaslui

Victoraș Iacob, aproape de un transfer la Vaslui
  • Publicat:
  • Actualizat:

În afara lui Victoraș Iacob, vasluienii nu au renunțat la ideea de a-i achiziționa pe Emil Dică de la Rapid și Ionuț Rada de la Steaua.

În vârstă de 28 de ani, Victoraș Iacob este liber de contract, asta după ce a rupt pe cale amiabilă contractul cu formația germană Kaiserslautern.

În ceea ce privește cariera sa, atacantul a spus că deocamdată este liber de contract și a decis să se pregătească singur până în iarnă, când speră să revină în fotbal. „Nu mi-a picat bine perioada din Germania. Acum mă simt mult mai bine. Sunt în negocieri cu o formație, dar încă nu m-am înțeles. E foarte greu pentru mine să stau departe de teren, dar am luat o decizie grea. Vreau să stau deoparte până în iarnă și să mă pregătesc fără echipă. Am avut oferte și sunt în discuții cu o formație, dar nu pot să vă spun mai mult. Vreau să mă pregătesc bine pentru că e greu să intri în plin sezon, iar pretențiile sunt foarte mari”, a spus fostul jucător al Stelei.

Adrian Porumboiu a recunoscut că în iarnă va face mai multe transferuri, dar a evitat să dea și nume de jucători, asta pentru că Viorel Moldovan încă nu s-a decis pe cine va păstra: „Avem un lot foarte bun, dar va trebui să mai aducem jucători. Avem obiective clare și nu mă las până nu fac la Vaslui o echipă puternică. Avem nevoie de întăriri în toate compartimentele”. Pe lista vasluienilor se mai află Ionuț Rada de la Steaua și Emil Dică de la Rapid. Cei doi au fost la un pas de a semna cu Vasluiul în vara acestui an, dar tratativele au intrat în impas din cauza pretențiilor financiare exagerate pe care le-au avut aceștia.

"Sunt în discuții cu o formație, dar nu pot spune mai mult. Vreau să mă pregătesc bine pentru că e greu să intri în plin sezon, iar pretențiile sunt foarte mari." – Victoraș Iacob, atacant

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele