Victor Angelescu a făcut anunțul mult așteptat: când se mută Rapid pe noul stadion și amicalul de gală care se pregătește

  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Angelescu, patronul celor de la Rapid, a făcut un anunț pe care suporterii giuleșteni îl așteaptă de multă vreme. Vișiniii se pregătesc să se mute pe noul stadion, iar recepția arenei s-ar putea face în luna noiembrie.

Finanțatorul spune că numărătoarea inversă a început, iar Mihai Iosif și echipa ar putea disputa prima partidă pe cochetul stadion la începutul anului viitor.

Rapidiștii abia așteaptă să-l inaugureze, iar investițiile suplimentare anunțate de Compania Națională de Investiții cresc și mai tare interesul. Stadionul Rapid va fi dotat cu un sistem de lumini ultra-performant, de ultimă generație, care garantează spectacolul la meciurile de pe teren propriu.

Victor Angelescu a anunțat când se mută Rapid pe noul stadion: „Va fi gata de joc undeva în ianuarie-februarie”. Amical de gală cu Dinamo Kiev sau Beșiktaș

Investitorul nu a dorit să dea prea mult detalii, însă este de așteptat ca primul meci de pe noul stadion să fie un amical de gală. Recepția arenei se va face luna viitoare, iar ultimele pregătiri sunt pe final.

„Cred că stadionul va fi predat luna viitoare și va fi gata de joc undeva în ianuarie-februarie. Vom juca acest meci la Mioveni, asta este. Încă n-a fost preluat, nu poți grăbi procesul. E bine că s-a făcut, faptul că jucăm pe Arena Națională încă două meciuri nu e nicio problemă.

Nu ne-am gândit cu ce meci vom inaugura stadionul, pentru că nu știm exact data în care va putea fi folosit, contează foarte mult perioada, dacă va fi campionatul întrerupt sau nu. Încă nu știm. Am vorbit cu Mircea Lucescu, am putea face cu Dinamo Kiev, poate fi și Beșiktaș, încă nu știm”, a declarat Victor Angelescu la ProX

Până atunci, Rapid va disputa derby-ul din acest weekend, cu CFR Cluj, fără sprijinul propriei galerii. Suporterii au anunțat că nu vor fi prezenți la meciul mutat la Mioveni, în semn de protest față de măsurile de acces la evenimentele sportive pe timp de pandemie.

Arena Națională este indisponibilă în acest weekend din cauza organizării unei competiții de jocuri video. Rapid – CFR Cluj va avea loc duminică, la orele 20:30.

 

 

Pe aceeași temă
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Reacţia Irinei după zvonurile că ar fi fost părăsită de
Liviu Dragnea: „Nu m-a prins cu niciun iubit“
Reacţia Irinei după zvonurile că ar fi fost părăsită de Liviu Dragnea: „Nu m-a prins cu niciun iubit“
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Sunt gata să-i ofere un salariu de 100.000 de lire pe săptămână. Starul britanic, devenit țintă pentru șeicii de la Newcastle
Sunt gata să-i ofere un salariu de 100.000 de lire pe săptămână. Starul britanic, devenit țintă pentru șeicii de la…
Anamaria Prodan, GOALĂ pe Internet. S-a aflat cine a distribuit imaginile intime
Anamaria Prodan, GOALĂ pe Internet. S-a aflat cine a distribuit imaginile intime
Rock-ul românesc, ÎN DOLIU! Celebrul chitarist a murit la 51 de ani, într-un grav accident rutier!
Rock-ul românesc, ÎN DOLIU! Celebrul chitarist a murit la 51 de ani, într-un grav accident rutier!
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Produse inteligente Zigbee, din nou în oferta Lidl. Prețurile sunt atractive
Produse inteligente Zigbee, din nou în oferta Lidl. Prețurile sunt atractive
Din ce fac bani Bobonete şi Celentano din Las fierbinţi? Din asta au scos peste 1 milion de euro
Din ce fac bani Bobonete şi Celentano din Las fierbinţi? Din asta au scos peste 1 milion de euro
LOVITURA SUPREMĂ pentru toţi românii vaccinaţi cu PFIZER! Răsturnare totală de situaţie
LOVITURA SUPREMĂ pentru toţi românii vaccinaţi cu PFIZER! Răsturnare totală de situaţie
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Femeia cu sindromul grăsimii dureroase nu ține cont de norme și pozează în cele mai sexy ipostaze
Femeia cu sindromul grăsimii dureroase nu ține cont de norme și pozează în cele mai sexy ipostaze
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...
Elon Musk, umilit. Cântec despre șeful Tesla: Cel mai mare gamer, dar un amant...
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de gît, dar cu smartphone în buzunar
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de…
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
EXCLUSIV | Cum a fost furat combustibil de 2 milioane de euro
din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV | Cum a fost furat combustibil de 2 milioane de euro din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100 de milioane de euro cu un business simplu, pornit din apartamentul părinţilor
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100 de milioane de euro cu…
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
Karmen Simionescu uitase să facă pe Moș Nicolae anul acesta. Cum și-a amintit artista să-i facă o surpriză fetiței sale: „Adio somn”
Karmen Simionescu uitase să facă pe Moș Nicolae anul acesta. Cum și-a amintit artista să-i facă o surpriză fetiței sale:…
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Ce se întâmplă dacă circuli fără AdBlue? Șoferii mașinilor DIESEL trebuie să știe asta
Ce se întâmplă dacă circuli fără AdBlue? Șoferii mașinilor DIESEL trebuie să știe asta
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
<