Victor Angelescu a anunțat în ce condiții va semna Cristi Săpunaru cu Rapid: „Sunt convins că va veni la noi”

Victor Angelescu a anunțat în ce condiții va semna Cristi Săpunaru cu Rapid: „Sunt convins că va veni la noi”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Angelescu, finanțatorul clubului Rapid, a vorbit despre posibilul transfer al lui Cristi Săpunaru, fundașul central în vârstă de 37 de ani al lui Kayserispor.

În urmă cu câteva zile, antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a anunțat că există discuții cu Cristi Săpunaru, jucător pe care și-l dorește în lot după promovarea echipei în Liga 1.

Fotbalistul român mai are contract cu Kayserispor, însă a fost anunțat de către reprezentanții clubului din Turcia că nu mai intră în planurile antrenorului pentru sezonul viitor.

Victor Angelescu a anunțat în ce condiții va semna Cristi Săpunaru cu Rapid

Cristi Săpunaru trebuie să își rezolve situația contractuală cu gruparea din Turcia, iar ulterior va avea undă verde să semneze cu Rapid. Victor Angelescu este convins că fundașul va alege să revină „acasă”, fiind rapidist convins, după ce va ajunge la o înțelegere pentru rezilierea contractului.

„Cristi Săpunaru nu este liber de contract. Mai are un an de contract. Cei de la Kayseri au spus că nu se mai bazează pe el, dar el mai are contract. Nico (n.r. Daniel Niculae) a vorbit cu el, au o relaţie specială că se cunosc de atât timp.

În condiţiile în care el îşi va rezolva problema la Kayseri, problema în sensul în care el mai are contract şi se va ajunge la o înţelegere, atunci noi ni-l dorim foarte mult şi sunt convins că Săpunaru va veni la noi. Nu cred că se va pune problema să meargă altundeva. E primul jucător pe care ni-l dorim. Ar fi în capul listei”, a spus Victor Angelescu, la Look Sport.

  • 25 de meciuri a jucat Cristi Săpunaru pentru Kayserispor în sezonul recent încheiat al primei ligi din Turcia.
  • 100 de mii de euro este cota de piață a lui Cristi Săpunaru, potrivit Transfermarkt.
  • 2 trofee are Cristi Săpunaru în palmares alături de Rapid: Cupa României în sezonul 2006-2007 și Supercupa României în sezonul 2007-2008.
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen