Vezi evoluțiile TUTUROR steliștilor în primul amical al verii!** Ce au arătat noii jucători și ce au făcut puștii lui Levi

Vezi evoluțiile TUTUROR steliștilor în primul amical al verii!** Ce au arătat noii jucători și ce au făcut puștii lui Levi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a reușit să câștige primul ei amical din cantonamentul
din Austria. Roni Levi nu i-a avut la dispoziție pe internaționali,
însă a fost prima ocazie în care a putut să-și vadă elevii la
treabă.

Mai
jos aveți câteva cuvinte despre jucătorii care au intrat în acest
meci.

Stanca – n-a avut foarte multe mingi de
apărat

Martinovic
– Unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei
în acest meci. Evoluția din acest amical îl recomand pentru un post
de titular în acest sezon. A urcat de multe ori în atac, pe
apărarea fost precis, a arătat multă ambiție și viziune în joc. A
avut o bară în prima repriză.

Galamaz – foarte exact în intervenții și bun la
cap în careul advers. Evoluție fără pată pentru fundașul venit de
la Unirea Urziceni

Iliev – a jucat în nota echipei, a ieșit în
evidență doar prin câteva lansări lungi, trimise exact pe
vârfuri

Lupu – este unul dintre puștii pe care Levi i-a
luat în Austria. S-a descurcat bine în flancul stâng, a urcat
atunci când a avut ocazia și lovește destul de bine balonul. A
centrat perfect pentru una dintre cele mai mari ocazii ale Stelei,
ratată de Bilașco. A avut unele probleme cu adversarii de pe acea
parte, dar colegii i-au sărit imediat în ajutor.

Dorinel Popa – n-a ieșit în evidență cu nimic.
Și-a făcut munca la închidere, fără să aibă însă momente în care să
epateze.

Eric Bicfalvi – ca și colegul său de la închidere,
nici Eric n-a impresionat. A avut un șut pe jos în prima repriză,
dar n-a prins cadrul porții. A avut o evoluție medie, a avut câteva
intervenții bune.

Nicoliță – foarte activ în partea dreaptă,
acolo unde a colaborat foarte bine cu Martinovic. A muncit foarte
mult, așa cum ne-a obișnuit, a urcat des și a fost destul de
periculos pentru poarta adversă.

Raul Rusescu – ar putea fi un câștig pentru Steaua
dacă ar mai da câteva kilograme jos. A avut momente în care și-a
arătat talentul, însă nu pare foarte familiarizat cu mingea. Trage
binișor de la distanță.

Tatu – Nu a fost jucat foarte des, poate și pentru
că punctul forte a fost banda dreaptă, acolo unde Nicoliță și
Martinovic au creat destul situații bune. A arătat totuși că știe
cu mingea, ridică privirea când are mingea la picior, căutând
soluții, are viteză de reacție și se demarcă bine, dovadă stând
faza la care a deschis scorul. Are însă momente în care iese total
din joc.

Bilașco s-a întors de multe ori pentru a orimi
baloane, a fost unul dintre cei mai periculoși steliști în prima
parte. A avut o bară după o acțiune frumoasă creată tot de el și a
centrat pentru „capul” în bară al lui Martinovic. A depus mult
efort, a arătat o formă bună și pare că s-a integrat.

Pe
parcurs au mai intrat:

Băjenaru – a avut o ocazie bună în careul
advers. Este tehnic, vede bine jocul

Mihai Costea – a fost printre cei mai slabi de pe
teren. Nu s-a implicat în joc și a greșit aproape fiecare minge pe
care a primit-o. Excepție a făcut faza golului, când a fost lăsat
singur cu portarul, dar tușierul a ridicat fanionul pentru un
off-side

Albu – un alt puști luat în Austria. A avut câteva
inițiative lăudabile

Bejan – n-a avut prea mult timp să arate ce
știe

Muzac – n-a avut prea mult timp să arate ce
știe

Toșca – n-a avut prea mult timp să arate ce
știe

Cojocaru – la doar 15 ani, Cojocaru se anunță un
portar de mare valoare. Are o talie impresionantă. A avut o
intervenție foarte bună la un șut-centrare

Geraldo – s-a accidentat imediat după ce a
intrat

Văduva și Lazăr – n-au avut prea mult timp să arate ce știu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele