Vestiarul vorbește sârbește

Iasmin Latovlevici (foto, în dreapta) este unul dintre cele mai
reușite transferuri ale Stelei în această vară, el fiind chiar cel
mai bun jucător al roș-albaștrilor în ultimul meci cu Craiova, când
a „arat” pur și simplu flancul stâng.

Salut, Iasmin! După evoluții, se pare că te-ai acomodat
destul de bine la Steaua.
Așa e?Chiar foarte bine aș spune. De-abia așteptam să joc în
Ghencea, mai ales că noi știam că va fi plin. Până să vin la
stadionul Steaua citeam și eu despre problemele care existau cu
suporterii, dar acum toate s-au rezolvat, și stadionul a fost plin.
E senzațional să auzi vuietul tribunei. Și acum mi se face pielea
de găină când mă gândesc la atmosferă.

Te-ai acomodat și în vestiar?
Da, acest lucru s-a produs destul de rapid, deoarece îi știam pe
mulți dintre colegi, mai ales de la loturile naționale. Surdu,
Bănel, Tănase, Stancu, Tătărușanu, Abrudan…

Ai ajuns la Steaua după ce Timișoara te împrumutase la
începutul anului la Bistrița. A coincis cu venirea lui
Sepsi?
E o poveste lungă cum am ajuns eu la Bistrița. Dar până la urmă
mi-a prins bine. Vă dați seama că Sepsi fusese promovat de Neluțu
Sabău, îl știa foarte bine și am știut că va conta pe el. Am ales
atunci să plec undeva unde să pot juca meci de meci.

Tatăl său
l-apregătit doi ani

Numele tău e sârbesc, cunoști și limba?
Cum să nu? Păi vorbesc sârbește cu câțiva colegi de la Steaua.
Bineînțeles cu Martinovic, dar și cu bulgarii Anghelov și Todorov.
Tata este sârb și e un fan înflăcărat al echipei Steaua Roșie. Când
eram foarte mic, m-a luat cu el chiar la un meci din Belgrad. Țin
minte și acum ce atmosferă incendiară era acolo.

Ți-ar plăcea să ajungi acolo ca
fotbalist?
Nu știu dacă voi ajunge în viitorul apropiat. Poate mai încolo în
carieră mi-aș dori să joc și în Serbia, dar nu știi niciodată unde
te duce viața.

Te-ai născut în Moldova Nouă sau „Boșniak”, așa îi spun
sârbii, acolo ai început și fotbalul?
Da, la Minerul. Dar timp de doi ani tata a fost cel care m-a
antrenat. Mi-a spus mereu să am încredere în calitățile mele. Am
jucat la început libero. Aveam mereu doi fundași mari în fața mea
care puneau osul, iar eu recuperam balonul dacă trecea de ei. Apoi,
la liceul sportiv, am fost trecut de antrenor pe bandă, deoarece
aveam viteză.

Ești stângaci, dar lovești mingea și cu dreptul. De
obicei, stângacii sunt tare căpoși și rămân fideli piciorului de
bază…
Așa gândeam și eu înainte. Până într-o zi, când m-am antrenat cu
Titi Varga (n.r. – fostul fundaș stânga al lui Poli Timișoara și
Dinamo). El era stângaci, dar lovea mingea foarte bine cu ambele
picioare. M-a certat o dată că folosesc doar stângul. M-a enervat
atunci, dar apoi am tot exersat și cu dreptul.

Unde te vezi peste cinci ani, atunci când îți expiră
contractul cu Steaua?
Chiar nu știu. Nu sunt un tip care să se gândească la ziua de
mâine.