Vestiarul Stelei stă să EXPLODEZE! Tătărușanu, acuzat că se dă lovit!** O decizie a lui Becali l-a ÎNFURIAT, însă nu numai atât

Vestiarul Stelei stă să EXPLODEZE! Tătărușanu, acuzat că se dă lovit!** O decizie a lui Becali l-a ÎNFURIAT, însă nu numai atât
  • Publicat:
  • Actualizat:

După entorsa la gleznă pe care a suferit-o în meciul cu Pandurii, doctorii echipei se așteptau să îl recupereze pe Tătărușanu până la ora derby-ului cu Rapid. Totuși, jucătorul spune că nu poate evolua, că durerile încă îl supără, iar membrii staffului își pun întrebări cu privire la dorința portarului de a mai apăra buturile Stelei! Mai jos, ProSport vă prezintă detalii incredibile ale situației în care se află portarul titular al Stelei și, până nu demult, al naționalei.

Ciprian Tătărușanu nu va fi nici măcar rezervă în această seară, dar nu pentru că încă este accidentat, ci pentru că așa vrea să pară! Cel puțin așa susțin surse din stafful Stelei, care au urmărit atent evoluția portarului de 25 de ani la antrenamentele din ultimele două săptămâni. Semnele de întrebare au început să apară în momentul în care jucătorul acuza dureri la exerciții ușoare, după o perioadă în care el trebuia să dea semne clare de revenire. De altfel, în perioada amintită, Tătărușanu ar fi alternat zilele când dădea semne că e pe drumul cel bun cu recuperarea cu cele în care acuza dureri la gleznă, lucru care iarăși a părut suspect printre steliști. „El spune că-l doare doar când dă cu piciorul în minge? Păi, nu zicea că va fi apt la meciul cu Rapid? Sau se dă lovit?!”, au tunat șefii la adresa lui Tătărușanu.

Ultimul eveniment s-a petrecut sâmbătă, cu două zile înaintea derby-ului cu Rapid. Povestesc sursele ProSport: „După antrenament, antrenorii i-au cerut lui Ciprian să rămână suplimentar pentru a exersa șutul în minge. După două-trei execuții normale, Cip s-a văitat că nu mai poate lovi corect mingea din cauza durerilor”. Acestea sunt datele ce conturează un scenariu de răzvrătire a lui Tătărușanu. Dar ce l-a determinat pe el să se comporte într-un asemenea mod?

Vrea banderola
Principala nemulțumire a lui Tătărușanu a fost aceea că nu mai este căpitanul echipei, această sarcină revenindu-i, la ordinul lui Becali, lui Bourceanu. Pe goalkeeperul Stelei nu l-a deranjat acțiunea în sine, ci modul în care a fost deposedat de banderola de căpitan. „E supărat că s-a luat această decizie într-un moment în care el era lovit, că nu este înnebunit să fie el căpitan. El nu crede că era normal să nu mai fie căpitan într-un moment în care el tocmai se accidentase pentru echipă”, a declarat pentru ProSport o sursă din cadrul echipei.

E supărat că a plecat MM
Un alt motiv de supărare este plecarea lui Mihai Stoica. Între cei doi era o relație foarte strânsă, Meme fiind unul dintre oamenii care îi luau apărarea portarului după evoluții mai puțin bune. În plus, Stoica i-a promis lui Tătărușanu că va pleca de la Steaua în iarnă și că va avea mereu banii la timp. „În vară, Meme l-a convins să nu plece, iar lui îi este teamă acum că nu va mai găsi înțelegere la conducere, mai ales dacă echipa nu merge cum trebuie”, au povestit apropiații portarului.

Și Stanca e supărat: a fost „ars” la primă!
Pe lângă „problema” Tătărușanu, Ilie Stan mai are o altă problemă cel puțin la fel de gravă. Este vorba despre titularul Răzvan Stanca, el având o criză de nervi în momentul în care a observat că în cont i-au intrat doar 2.500 de euro, în loc de 5.000, atât cât s-ar fi stabilit inițial să primească fotbaliștii care au jucat mai puțin în startul sezonului, când Steaua s-a calificat în grupele Europa League. „Observ că unii dintre noi suntem luați de proști. Dacă s-a vorbit un lucru, de ce nu se respectă?! Poate mă accidentez și eu subit după 30 de minute cu Rapidul, să vedem atunci cine mai apără”, s-ar fi revoltat portarul adus de Victor Pițurcă în vara anului trecut.


9 goluri a primit Tătărușanu în acest sezon, în timp ce concurentul său, Răzvan Stanca, a fost învins de șase ori

12 partide a bifat Tătărușanu în poarta roș-albaștrilor sezonul acesta, în timp ce pentru echipa națională a fost titular la meciul cu Franța


PREMIERĂ‚
S-au antrenat pe Arena cu acoperișul tras!

Cei mai mulți steliști au făcut abia aseară cunoștință cu Național Arena și s-au declarat încântați de ce au văzut. Ilie Stan a programat un antrenament la ora jocului din această seară, iar elevii săi au fost încântați să observe cum se pot pregăti pe un stadion ultra-modern. „Sunt super-condiții acolo, ne-am antrenat cu acoperișul tras, nicio comparație cu Ghencea”, a precizat și Gigi Becali. Referitor la starea gazonului, steliștii s-au declarat mulțumiți de cum s-a comportat suprafața de joc.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele