Vești excelente pentru dinamoviști în lupta pentru evitarea retrogradării! Mihai Eșanu este gata să revină în poarta „câinilor” în play-out | EXCLUSIV

Andrei Preotu
Vești excelente pentru dinamoviști în lupta pentru evitarea retrogradării! Mihai Eșanu este gata să revină în poarta „câinilor” în play-out | EXCLUSIV
mihai-esanu-portar dinamo

Dinamoviștii așteaptă cu nerăbdare revenirea lui Mihai Eșanu! Accidentat la Euro U21, portarul este aproape să îi ia locul norvegianului Kongshavn, printre titularii „câinilor”, din informațiile ProSport.

Mihai Eșanu a acuzat probleme musculare după ce a făcut parte din lotul României la turneul final din Ungaria și Slovenia, dar portarul va fi apt în cel mult două săptămâni, după cum a aflat ProSport.

În vârstă de 22 de ani, Mihai Eșanu a avut evoluții foarte bune în acest an, dar n-a mai apărat într-un meci oficial de aproape o lună, de la eșecul suferit de Dinamo cu Poli Iași, scor 0-1.

Mihai Eșanu, gata să revină în play-out în poarta lui Dinamo

ProSport a aflat că Mihai Eșanu ar putea reveni în poarta lui Dinamo chiar și pentru prima etapă din play-out, problemele sale medicale fiind pe cale să se rezolve.

Portarul va mai sta departe de teren cel mult două săptămâni, astfel că va apăra poarta lui Dinamo în meciurile decisive pentru evitarea retrogradării.

Gudmund Kongshavn nu s-a descurcat grozav în ultima etapă și a încasat trei goluri în meciul cu Academica Clinceni, la singurele ocazii ale ilfovenilor din prima repriză.

Mihai Eșanu, adus la Dinamo de Cătălin Mulțescu: „Sunt mândru de el!”

Cătălin Mulțescu a dezvăluit pentru ProSportl-a adus pe Mihai Eșanu la Dinamo, iar antrenorul cu portarii a dezvăluit de ce l-a impresionat goalkeeper-ul în vârstă acum de 22 de ani.

„Eu l-am adus la Dinamo în 2013, când era un copil și ne-am interesectat și anul trecut, în pandemie. Sunt mândru de el, are o formă sportivă foarte bună și sper să o țină tot așa. De el depinde foarte mult. Este un tip ambițios care vrea să performeze.

Până acum, nu am văzut nicio diferență între el și portarii din trecutul recent ai lui Dinamo. Ba chiar a avut un plus Mihai. El a avut probleme complicate la ligamentele genunchiului, dar s-a pus pe picioare.  Eșanu a fost împrumutat la Farul, iar eu l-am adus înapoi la Dinamo cum m-am întors aici”, a povestit Cătălin Mulțescu, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cauza reală a morții lui Gabi Mureșan! Au venit rezultatele autopsiei. Fostul fotbalist a decedat din cauza ASTA
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro