Vești bune pentru Răzvan:** cei doi titulari care i-au dat emoții au revenit la antrenamente! Cine intră cu Dinamo

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul lui Răzvan Lucescu va întâlni sâmbătă, în Regie, pe FC Brașov. Giuleștenii speră să obțină cele 3 puncte care i-ar aduce, cel puțin până duminică, la egalitate de puncte cu liderul Dinamo.

Iulian Apostol a părăsit antrenamentul de miercuri al Rapidului acuzând dureri puternice la genunchiul drept. Accidentarea mijlocașului nu este însă gravă, dovadă fiind faptul că azi cel poreclit „Mucles” s-a antrenat normal.

În programul de pregătire a revenit și Rui Duarte, dar fundașul are șanse mici să joace sâmbătă împotriva Brașovului, el urmând să intre mai mult ca sigur și cu Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele