Vestea care îi va entuziasma pe fanii dinamoviști. Țucudean, Nemec și Bilinski sunt pe lista de achiziții, slovacul este favorit | EXCLUSIV

Vestea care îi va entuziasma pe fanii dinamoviști. Țucudean, Nemec și Bilinski sunt pe lista de achiziții, slovacul este favorit | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra s-a înțeles cu Pablo Cortacero și urmează să-l înlocuiască pe Gigi Mulțescu pe banca lui Dinamo. Omul de afaceri spaniol a negociat cu fostul selecționer și a reușit să-l convingă să revină la formația pentru care a jucat și pe care a mai antrenant-o în 2017.

Ibericilor nu le-a fost ușor să obțină acordul lui „Guriță”, după ce tehnicianul a avut mai multe pretenții pentru a semna înțelegerea. Pe lângă salariu, prime și clauze, fostul fundaș a avut mai multe doleanțe legate de staff-ul tehnic și, cel mai important, a solicitat întărirea lotului.

Dinamo suferă în mai multe compartimente, singurul fotbalist adus în această scurtă pauză competițională fiind mijlocașul Vlad Achim (31 ani), ultima oară la Viitorul, liber de contract.

Tot în linia mediană a sosit și polonezul Janusz Gol (34 ani), având un contract valabil pe un an, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon.

Cuypers este dorit sub formă de împrumut

Încă din sezonul trecut, Dinamo a avut mari probleme în atac, chiar și primul meci din noua stagiune, partida cu Hermannstadt, echipa lui Mulțescu gâfâind în avanposturi.

Hug Cuypers (23 de ani), vârf belgian care aparține de Olympiacos, însă nu a reușit să se impună la Pireu, se află pe lista spaniolilor și ar putea fi achiziționat sub formă de împrumut. O altă variantă, mai vechea sau mai nouă, este  George Țucudean (29 ani), liber de contract după ce s-a despărțit de campioana CFR. De curând, în raza de interes a dinamoviștilor au intrat alți doi atacanți care au impresionat în „Ștefan cel Mare”.

Nemec și Țucudean sunt pe gustul lui „Guriță”, Bilinski este sub contract

Este vorba de Adam Nemec (34 ani) și Kamil Bilinski (32 ani), jucători îndrăgiți de fani. Șanse mai mari pentru a reveni în „Groapă” pare că le are Nemec, un vârf de careu care a mai lucrat cu Cosmin Contra, mai ales că acesta este liber de contract, după ce și-a terminat contractul cu Pafos (Cipru). Dacă Țucudean, pe care „Guriță” l-a pregătit la națională, încă ezită să dea un răspuns din cauza problemelor de sănătate, Bilinski este cel mai greu de adus, leșul aflându-se sub contract cu formația poloneză Podbeskidzie.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen