Veste bună pentru suporterii lui Dinamo! „Câinii” sunt aproape să semneze o înțelegere importantă pentru fani

Veste bună pentru suporterii lui Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roș-albii vor încheia vineri primul cantonament al iernii, pe care îl susțin în Antalya, la Belek. Joi, „câinii” au programat și cel din urmă amical de pe tărâm turcesc, în compania celor de la Cernomoreț Odessa.

Până acum, Dinamo a disputat două partide de verificare, ambele duminică. Elevii lui Stoican au pierdut cu același scor, 0-1, cu Energya Vladivostok (Rusia, liga a II-a) și cu Qarabag (Azerbaidjan).

Mai mulți fani dinamoviști și-au exprimat nemulțumirea și dezamăgirea, pe diferite forumuri, legate de faptul că meciurile favoriților n-au fost transmise live de niciun post TV de la noi. Totuși, sunt șanse mari ca lucrurile să se schimbe cu ocazia celui de-al doilea stagiu de pregătire. În perioada 28 ianuarie – 9 februarie, „câinii” vor merge în Spania, la Marbella, unde vor juca trei amicale tari. Adversarii sunt Legia Varșovia, Dinamo Moscova și Dinamo Kiev. Vestea bună pentru suporterii „câinilor” este că șefii din „Ștefan cel Mare” sunt foarte aproape să bată palmă cu Digisport pentru transmiterea în direct a partidelor din acest cantonament. Au mai rămas de stabilit unele detalii ce țin de ora partidelor și de zilele de disputare.

Steaua, patru meciuri, de patru ori transmisă
Vestea ar fi bună și într-un alt context, cel al rivalității roș-albilor cu Steaua! Echipa campioană a jucat patru partide de verificare în Spania. Roș-albaștrii „s-au văzut” de fiecare dată în România, tot pe Digisport. Steaua n-a câștigat niciun meci pe pământ iberic: 1-5 cu Nurnberg, 0-0 cu Werder Bremen, 0-1 cu Lucerna și 1-1 cu Union Berlin. 

FACEM LUMINĂ‚ ÎN SPORT! Aprinde în această noapte lumina dacă te uiți la meciul Halep – Cibulkova. Detalii AICI

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…