Vasluiul s-a antrenat în ploaie!** Cum s-a făcut înțeles „Shakira”

Vasluiul s-a antrenat în ploaie!** Cum s-a făcut înțeles
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ploaia deasă, acompaniată de un vânt nefiresc de rece, s-a
pornit sâmbătă în același moment în care Hizo a dat drumul
exercițiilor cu mingea. După o oră, la capătul antrenamentului,
doar câteva picături mai cădeau din cer. Jucătorii au fost udați
bine, dar ce le mai pasă? Cu o zi înainte alergaseră opt
kilometri!

„Fără exterioare! Puneți mingea jos și loviți-o dintr-o
atingere!”
, răsună vocea lui Hizo printre picăturile dese
și reci ale unei ploi desprinse parcă din luna octombrie. Jucătorii
ascultă cu atenție indicațiile „Dulăului”, iar când cineva nu
respectă ce i se cere, tehnicianul îl taxează pe loc:
„Mike, faci zece flotări!”. Cel vizat, Temwanjera,
s-a văzut apoi nevoit să bage și câteva sprinturi pentru că nu a
pus osul așa cum trebuia. „Credeți că pe jucători îi
deranjează să se antreneze pe vremea asta? Păi să-i fi văzut ieri
(n.r. – vineri), când au avut antrenament fizic, în care au trebuit
să alerge 20 de ture de câte 400 de metri”
, a spus
patronul Adrian Porumboiu.

În sfârșit, exercițiile se încheie și se dă drumul la tradiționalul
joc-școală, care s-a consumat însă pe tot terenul. Gazonul
stadionului ICIM pare mai bun decât cel al multor echipe din Liga
I, având în vedere că rezistă ploii care se încăpățânează să se
întețească. La fix o oră de la începere, ședința se încheie, iar
jucătorii se grăbesc la autocar pentru a se întoarce la hotelul din
Poiana Brașov. Odată cu ei dispare și ploaia, nemulțumită că nu mai
are pe cine agasa.

Show Hizo și-a
biciuit în permanență elevii, iar atunci când n-au înțeles
cuvintele sale, tehnicianul s-a folosit de gesturi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…