Vasluiul, interesat de buzoianul Valentin Ioviță

  • Publicat:
  • Actualizat:

Salariul jucătorului s-ar ridica la 60.000 de euro pe sezon
Valentin Ioviță se află de mai multă vreme în atenția oficialilor vasluieni și ar putea semna un contract pe trei ani cu gruparea moldoveană.

Vasluienii i-au oferit un salariu de 60.000 de euro pe sezon, cu 20.000 de euro mai mult decât câștigă acesta la Gloria Buzău. Chiar dacă mai are și alte oferte de la echipe din Liga I, Valentin Ioviță este tentat să aleagă formația vasluiană pentru că ar avea șansa de a debuta în cupele europene.

Vasluienii și-au îndreptat atenția și spre Bulgaria, acolo de unde ar vrea să ia doi jucători de la Litex Loveci. Manolev și Popov au fost urmăriți de oficialii vasluieni la finala Cupei Bulgariei, desfășurată miercurea trecută. Stanislav Manolev i-a impresionat pe vasluieni, mai ales că acesta a marcat unicul gol al partidei în fața celor de la Cerno More Varna. Manolev are 22 de ani și este un mijlocaș de creație, dar poate juca la fel de bine și ca mijlocaș de bandă. El este internațional de tineret și evoluează din 2005 la Litex Loveci, pentru care a bifat până acum 66 de meciuri în care a marcat nouă goluri.

Celălalt jucător dorit de vasluieni este atacantul în vârstă de 21 de ani, Ivelin Popov. Acesta a jucat până acum și două meciuri pentru naționala de fotbal a Bulgariei. Înainte de a ajunge la Litex Loveci, la vârsta de 18 ani, Ivelin Popov s-a antrenat timp de patru luni cu olandezii de la Feyenoord, dar nu a fost reținut în lot. În sezonul trecut, Popov a fost dorit cu insistență de Manchester City și Blackburn Rovers. Suma de transfer cerută de oficialii lui Litex Loveci pentru cei doi jucători ajunge la 300.000 de euro. Oficialii vasluienilor au spus că, în afara celor doi fotbaliști de la Litex Loveci, mai au pe listă alți doi jucători, legitimați la ȚSKA Sofia, campioana Bulgariei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele