Vali Badea: „Trebuia să merg la Buzău când mi-a zis Becali”

Vali Badea: „Trebuia să merg la Buzău când mi-a zis Becali
  • Publicat:
  • Actualizat:

La sfârșitul primului antrenament efectuat cu Steaua II, Vali Badea, omul care a calificat Steaua în 2006 din nou în grupele Ligii Campionilor, după o absență de zece ani, ne-a vorbit despre perioada mai nefastă pe care o traversează.

Vali, te-ai resemnat cu gândul că rămâi la Steaua II?

Pot spune că da! Deși eu am dorit să fiu la prima echipă, din păcate pentru mine, după cum vedeți, mă antrenez cu formația a doua.

E o măsură definitivă?
Am discutat cu nea Marius, cu toată lumea de aici, iar dânșii mi-au spus să merg la Steaua II, iar dacă se va considera că o să fie nevoie de serviciile mele, atunci s-ar putea să mai fiu chemat și la prima echipă.

Totuși, ești omul care a calificat echipa în Ligă și care a marcat în poarta lui Real Madrid… Cum de ai ajuns în această situație?

(Oftează) Ce vremuri! Eram în formă bună atunci. Totul mi s-a tras apoi de la nefericitul accident de mașină din vara anului 2007, care m-a scos din circuit. Am pierdut atunci pregătirea făcută de Gică Hagi și n-am mai reușit să revin la aceeași formă.

„Nu mai suportam în Grecia“

Sincer, îți reproșezi ceva?

Da! Am recunoscut de la început că am greșit atunci când mi-am reziliat contractul cu grecii fără să anunț conducerea clubului Steaua. Este gafa mea și mi-o asum.

De ce ai făcut-o?

Nu mai puteam să suport situația din Grecia, ce era să mai fac? La Panserraikos nu mai jucam, antrenorul nu prea mă mai băga în seamă, în plus, și cu casa am avut unele probleme, dar a fost bine în final, că m-a ajutat un prieten grec.

De ce crezi că l-ai iritat așa de tare pe Gigi Becali?

S-a supărat pentru că nu l-am ascultat anul trecut, când dânsul mi-a spus să mă duc la Gloria Buzău, iar eu am refuzat să fac acest lucru. Trebuia să mă duc.

Apropo de Buzău, ești invidios pe fotbaliștii reveniți acum la Steaua?

În niciun caz! Bicfalvi, Tudose și Lițu au acum o șansă și trebuie să profite de ea. Eu le urez multă baftă.

„Dică a fost numărul 1 în Ligă“

Cu tine în echipă, Steaua a făcut cinci puncte în Ligă…
Atunci era altceva, Steaua îl avea în formație pe Dică, un jucător excelent. El a contribuit mult la obținerea acelor rezultate. În plus, nu uitați că noi veneam după o absență de zece ani din grupele Ligii Campionilor, iar ambiția noastră era într‑adevăr foarte mare.

Era Dică un jucător vital pentru Steaua?
Dică era un fotbalist foarte bun, eu m-am înțeles bine cu el pe teren, nu pot uita nici acum câte pase bune am primit de la el.

Era Steaua 2006 mai valoroasă decât trupa actuală?
Nu pot spune asta. Și atunci, dar și acum, cele două loturi erau la fel de bune. Poate șansa nu i-a surâs echipei de acum.

"Totul mi s-a tras de la accidentul de mașină din vara lui 2007. Am pierdut atunci pregătirea făcută de Hagi și n-am mai reușit să revin" – Vali Badea, atacant Steaua

50 de partide a jucat Badea pentru Steaua, reușind să marcheze 15 goluri

4 partide a jucat Vali Badea pentru Panserraikos, reușind să marcheze un gol

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele