Valeriu Iftime: „Vreau ca jucătorii noștri să fie ca niște adevărați gladiatori cu Astra”

Valeriu Iftime:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat sâmbătă că le-a cerut jucătorilor lui Leo Grozavu să fie niște adevărați gladiatori în partida de duminică, de pe teren propriu, cu Astra Giurgiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Mi-am dat seama că nu e bine să dăm în jucători și în antrenor pentru că stricăm tot ce am clădit până acum. Am vorbit cu ei săptămâna aceasta și i-am îmbărbătat. Le-am spus că vreau să fie ca niște adevărați gladiatori cu Astra! Dacă vor lupta cu determinare pentru orice balon, nu au cum să piardă jocul de duminică”, a spus Valeriu Iftime, care i-a criticat dur pe jucători după înfrângerile cu Gaz Metan Mediaș și Petrolul Ploiești.

Patronul grupării botoșănene a mai precizat că are în continuare încredere în antrenorul Leo Grozavu și în jucători: „Eu am în continuare încredere în antrenor și în jucători și merg pe mâna lor în continuare. Sper ca mesajul pe care l-am transmis în această săptămână în vestiar să fi fost recepționat și să fi fost de folos. Vreau să obținem primele puncte din acest campionat cu Astra”.

FC Botoșani va întâlni echipa Astra Giurgiu, duminică, pe teren propriu, de la ora 17.00, în etapa a treia a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Galacticii nici nu vor să audă! Motivul pentru care întârzie anunțul transferului lui Kylian Mbappe
Galacticii nici nu vor să audă! Motivul pentru care întârzie anunțul transferului lui Kylian Mbappe
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Toți proprietarii de apartamente cu DOUĂ CAMERE au fost avertizați. Anunțul venit marți, 7 MAI
Toți proprietarii de apartamente cu DOUĂ CAMERE au fost avertizați. Anunțul venit marți, 7 MAI
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”