„Văd Viitorul, Pandurii, astea îmi plac. N-am mai văzut un meci al Stelei din etapa a șasea”. Declarația pe care Gâlcă a trimis-o la „păianjen”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Gâlcă, antrenorul cu care Steaua a câștigat trei trofee în sezonul trecut, a scos în evidență, în timpul unui interviu pentru DolceSport, formațiile care l-au impresionat în actuala ediție de campionat. Fostul mijlocaș al Stelei în anii 90 a afirmat cu tărie că nu a mai urmărit o dispută a echipei sale de suflet din etapa a șasea!

„Îmi pare rău pentru Steaua că nu merge bine. Asta e situația… N-am mai văzut un meci al Stelei din etapa a sasea. Văd Viitorul, Pandurii, astea îmi plac. Eu îmi doresc să câștige Steaua campionatul. Nu o să fie ușor. Și Astra are o echipă foarte bună. Steaua are jucători buni”, a declarat Constantin Gâlcă la DolceSport.

În urmă cu câteva luni, când a fost invitat la ProSport LIVE, componentul naționalei la CM 1994 și-a subliniat planurile pentru cariera de antrenor după despărțirea de Steaua. „Voi merge acolo unde voi fi dorit și acolo unde voi crede în ceea ce se face. Am mai spus, am primit o ofertă concretă din Arabia… Celelalte nu au ajuns mai departe. În primul rând mi-aș dori să merg să antrenez în Europa, dar trebuie să vină și oferta adecvată. Da (n.r. am avut și propuneri din Liga 1). N-am ajuns la mai mult pentru că… Nu, a fost imediat după ce s-a terminat campionatul și am zis că deocamdată nu. De ce nu? (n.r. să continue în Liga 1”. Steaua, cu Dumitru Dumitriu, Mirel Rădoi și Nicolae Dică pe bancă, se află pe locul 4 în Liga 1 după 16 runde.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen