Va fi sau nu pe bune?

Redactor:
Florin Marian
Redactor:
Vasile Parvan
Va fi sau nu pe bune?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciurile dintre Dinamo și Steaua au reprezentat mereu în ochii fanilor celor două echipe lupta până la epuizare, bătălia pe viață și pe moarte, derby-ul absolut, chintesența campionatului românesc.

Cu o asemenea reputație e greu de crezut că dinamoviștii și steliștii s-ar putea pune vreodată de acord într-o competiție sportivă. Dar cert e că meciul de duminică este întors pe toate fețele de microbiștii români. Mulți se îmbulzesc să parieze că partida se va termina la egalitate, cel puțin la Astra bets 80% din pariori mizează pe un astfel de pronostic. Iar ceea ce e de-a dreptul impresionant, Steaua e cotată drept favorită într-un meci care se dispută în „Ștefan cel Mare“! Unul dintre motivele care i-ar îndemna pe pariori să pluseze pe faptul că Steaua nu va pierde pare de domeniul fantasticului, adică zvonul că dinamovistul Cristi Borcea se află deja în posesia unei sume de 2,5 milioane de euro proveniți din partea latifundiarului din Pipera. Sau de cel al conspirațiilor, dacă se gândesc la întâlnirea de la restaurantul „Classa di T“, dintre Gigi Becali, Borcea, Turcu și frații Becali, de după meciul dintre Steaua și Poli Timișoara, scor 1-1. Sau până la urmă poate fi realitate dacă stăm să ne gândim că Steaua este echipa care joacă pe o miză adevărată și nu Dinamo.

Se merge oare la două capete la fel ca până acum?

Cunoscătorii spun că și acest joc, de duminică, din „Ștefan cel Mare“, se va disputa așa cum pare să se fi derulat întreg campionatul: la două capete. Tonul ar fi fost dat chiar de oficiali, care în tur au sprijinit CFR-ul și în retur Steaua. Dinamo poate să joace sau măcar să dea impresia că joacă pe viață și pe moarte, și dacă nu îi iese, poate lua banii lui Gigi. În fond, nu ar fi prima oară.

"Acest derby și-a pierdut spiritul de rivalitate care îl anima de pe vremuri. Fotbaliștii nu joacă mai mulți ani la rând la aceeași echipă, pentru a înțelege ce înseamnă un astfel de meci" – Mircea Lucescu, declarație acordată EVZ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare