Va fi liniște la Dinamo?** „Poate că plecarea mea îi va readuce pe fani lângă echipă”

Va fi liniște la Dinamo?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Turcu nu uită de Dinamo, mai ales că are de luat banii pe
care i-a investit până acum în Ștefan cel Mare. Acționarul a
declarat că va rămâne întotdeauna alături de echipă, dar admite că
plecarea lui ar putea aduce mai multă liniște în vestiar, dar și în
birourile acționarilor!

„Poate că plecarea mea a adus mai multă liniște la Dinamo.
E mai bine să stau departe. Am vorbit cu domnul președinte Nicolae
Badea și cu Cristi Borcea și am rămas prieteni. Poate că suporterii
vor veni într-un număr cât mai mare la stadion, cu mai multă
plăcere, dacă nu mai sunt eu. Poate că plecarea mea să aducă mai
multă liniște la club decât am adus eu, cât am fost acolo.
Eu iubesc acest club și pot să
spun că sunt mai suporter ca suporterii. Toată viața mea o să fiu
cu inima și cu sufletul alături de Dinamo
. Am urmărit Dinamo
de mic copil, am văzut generații întregi. Sunt dinamovist și nu pot
să declar niciodată că sunt altceva. În viața, o singură dată poți
să iubești. Cine spune că iubește de două ori minte. Există o
singură dragoste și în fotbal și în familie și în orice. O să
discut cu Nicolae Badea. Poate că zilele acestea ne vom întâlni la
o cafea și poate că vom discuta și despre viitor. Dacă e nevoie, o
să ajut cu ce pot și eu
„, a declarat Vasile Turcu la Sport
Total FM.

Turcu își
cere banii!

„Nu vorbim de sume. Când am plecat la drum, a fost o
înțelegere. În trecut, când au plecat alți colegi, cei care am
rămas am pus banii și i-am despăgubit. Presupun că dacă domnul
Badea, dacă dorea să plece, ceilalți lămuream problema. Avem o
înțelegere și sunt convins că sunt oameni de onoare și de respect
și că vor respecta această înțelegere. Eu o voi respecta până la
capăt. Încă o dată spun că vom rămâne buni prieteni. Acum sunt mai
degajat, pentru că nu mai bag bani. Niciodată nu o să pot vorbi
clubul de rău. Indiferent că Dinamo va juca bine sau va juca rău,
eu nu voi vorbi de rău echipa, dacă nu voi fi implicat în club. Eu
voi trăi la fel ca atunci când băgam bani, pentru că sunt
dinamovist de atât timp. Nu pot să mă cert cu oamenii de acolo,
pentru că nu am nimic de împărțit cu dumnealor. Despre Prunea am
spus că e bine să își rezolve problemele cu lotul de la Pitești. E
un dinamovist adevărat și îl respect foarte mult, pentru că a fost
un mare portar al lui Dinamo și al echipei naționale
„, a
mai spus Turcu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…