UTA înfruntă a treia pretendentă la titlu la rând, de data aceasta acasă: „Postura de outsideri cu CS U Craiova ne motivează, nu ne sperie!”

Redactor:
Călin Mnerie
UTA înfruntă a treia pretendentă la titlu la rând, de data aceasta acasă: „Postura de outsideri cu CS U Craiova ne motivează, nu ne sperie!”
  • Publicat:

Sorții au decis ca UTA să le întâlnească una după alta pe cele mai bine cotate formații din Liga 1. Sunt, practic, pretendentele la titlu, iar clasamentul după 12 runde confirmă și el acest lucru. Arădenii au prins curaj după succesul istoric din „fieful” campioanei CFR Cluj (1-0), iar timp de 75 de minute au fost egalii liderului FCSB. Un penalty și mai ales eliminarea lui Neluț Roșu au făcut diferența în favoarea trupei lui Toni Petrea, ce s-a impus cu 3-0 până la urmă. La rând urmează CS U Craiova, echipa de pe locul 2, ce va încerca să termine anul în frunte, atâta timp cât după UTA le mai întâlnește pe colegele de pe podium.

Cu noua CS U Craiova, UTA a jucat doar în două rânduri, în sezonul 2013-2014 al ligii secunde. Oltenii s-au impus în ambele dispute, cu 2-0 în Bănie și 1-0 la Arad, iar la finalul campionatului promovau în Liga 1, pe când „Bătrâna Doamnă” intra în colaps cu Adrian Marțian la timonă. Ultimul succes al arădenilor contra Craiovei datează din 2006, când Hidișan decidea duelul de la Arad, în care a fost implicat inclusiv antrenorul de azi al „roș-albilor”, Laszlo Balint.

Șapte absenți pentru UTA Arad în meciul cu CS U Craiova, dar: „Asta nu stirbește cu nimic din încrederea în potențialul nostru”

Dacă nu scoate cel puțin un rezultat de egalitate, UTA va părăsi zona play-off, acolo unde a ajuns (la golaveraj) Viitorul și unde Sepsi și Clinceni s-au instalat comod alături de primele trei din clasă. Bineînțeles, Laszlo Balint pornește cu premiza unei victorii, cu toate că are nu mai puțin de șapte absențe, între care patru dintre titularii obișnuiți: Tomozei, Roșu, Hora și Morar.

„Suntem din nou în fața unei pretendente la câștigarea campionatului, o echipă extrem de puternică precum CS U Craiova. Ne aflăm într-o situație un pic delicată prin prisma indisponibilităților cu care ne confruntăm. dar asta nu stirbește cu nimic din încrederea în potențialul nostru. Încercăm să bifăm a doua victorie pe teren propriu din acest sezon Liga 1, dechiar dacă suntem conștienți de dificultatea meciului.

Suntem covinși de faptul că adversarii noștri vin setați să câștige cele trei puncte, dar asta ne motivează și mai mult. Încercăm și noi să fim foarte disciplinați, am lucrat toată săptămâna la acest aspect al echilibrului tactic și e foarte important să avem încredere în potențialul nostru. Motivați suntem, i-am văzut pe băieți foarte bine zilele acestea, în ciuda problemelor apărute de la meciul cu FCSB încoace”, a afirmat tehnicianul „roș-albilor”, care nu-i mai are la dispoziție pe Tescan, Pleașcă și Hrezdac.

„Inimă și forța grupului”, antidotul pentru tranferurile tari ale oltenilor

Conform bugetului generos, craiovenii și-au permis și achiziții mult peste media Ligii 1, ce îl pun în gardă pe Balint.

„Întâlnim o echipă, un club care a investit sume importante în transferurile unor jucători. Nu mai departe de ultima perioadă de transferuri au dat bani frumoși pe Câmpanu, Ofosu sau Mamut. CS U Craiova este una dintre puținele echipe care își permite să dea bani pe fotbaliști, iar aceștia, evident, sunt capabili să dezechilibreze un meci și mă refer în special la cei din compartimentul ofensiv. În plus, au jucători cu experiență foarte mare la nivelul ligii întâi, dar jucători tineri cu potențial foarte bun.

Pe Vlădoiu chiar l-am antrenat la la Snagov și știu foarte bine ce fel de jucător este, cât este de ambițios și ce potențial are. De fapt, a demonstrat-o devenind titular și nu neapărat prin prisma regulii Under, dar cât prin evoluțiile pe care le-a avut. Dar, subliniez, și noi ne dorim foarte mult victoria și sunt convins că putem să compensăm prin inimă, prin suflet, prin forța grupului anumite aspecte ce par dezechilibrate, la cum le prezintă calculele hârtiei.

Dar, aceste calcule au fost demontate în acest sezon, de multe ori chiar de UTA, deci, ca să spun așa, știm cum se face și mai ales avem forța de a merge până la capăt pentru un rezultat bun.  După ce am jucat cu CFR și FCSB, hârtia și previziunile spun că și în acest meci UTA este considerată outsideră, dar asta ne motivează, nu ne sperie. Suntem conștienți de valoarea adversarului, dar suntem conștienți și de potențialul nostru. Am toată încrederea că o să facem o partidă bună și, de ce nu, să îi bucurăm pe suporterii noștri la finalul meciului”, mai punctează Gyuszi Balint.

„Bătrâna Doamnă”, la al cincilea meci de Liga 1 cu Marius Avram la centru

În etapa cu numărul 13 a  Liga 1 a, cu ocazia vizitei CS U Craiova la Arad, venit timpul ca „Bătrână Doamnă” să se reîntâlnească cu Marius Avram, unul dintre cei mai longevivi „centrali” din elită. E destul să spunem că utiștii au fost arbitrați de „centralul” bucureștean și cu ocazia precedentelor sezoane petrecute pe prima scenă a fotbalului românesc.

Au fost nu mai puțin de patru partide, primele doupă chiar terminându-se cu victorii pentru arădeni: 3-0 cu Jiul Petroșani (noiembrie 2006, în care a jucat și Laszlo Balint, iar Bogdan Apostu, impresarul apropiat de „roș-albi”, a și marcat un gol) și 2-1, în Capitală, cu FC Național (mai 2007). Apoi, în campionatul ce s-a finalizat cu retrogradarea „roș-albilor” în Liga 2-a, Avram a mai condus Urziceni – UTA 1-0 (noiembrie 2007) și Pandurii – UTA 2-1 (aprilie 2008).

Tot cu eșecuri s-au soldat și celelalte trei confruntări conduse de „fluierașul” în vârstă de 41 de ani în petrecute de „Bătrâna Doamnă” în Liga 2-a. În primul rând, a fost vorba despre acel UTA – U. Cluj 1-3, din 2010, când suporterii arădeni au avut dubii că favoriții lor și-au apărat corect șansele, după care a urmat un Damila Măciuca – UTA 1-0 (aprilie 2013). În fine, Avram a mai condus și turul barajului de promovare în Liga 1, pierdut de arădeni cu 3-1, la Călărași. În retur, trupa lui Roland Nagy se impunea cu 4-1 și ajungea la al doilea baraj, cel cu FC Voluntari, pe care avea – însă – să-l pierdă cu scorul general de 1-3.

Mâine, la partida dintre echipele pregătite de Laszlo Balint și Corneliu Papură, ce începe la ora 19, Avram va fi asistat de Mircea Orbuleț, tot din capitală și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezerva celor trei este orădeanul Florin Marcu, în timp ce observatorul de arbitri vine din Brașov, în persoana lui Florin Hîncu.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele