UTA atacă Botoșaniul pentru punctele care să o țină în prima parte a clasamentului: „Aceeași motivație ca la meciul cu FCSB-ul, dar e nevoie și de inteligență!”

Redactor:
Călin Mnerie
UTA atacă Botoșaniul pentru punctele care să o țină în prima parte a clasamentului: „Aceeași motivație ca la meciul cu FCSB-ul, dar e nevoie și de inteligență!”
  • Publicat:

În stagiunea precedentă, UTA s-a deplasat la Botoșani la mijlocul turului pentru a confirma un debut pozitiv de sezon, peste așteptări, la revenirea după 12 ani în Liga 1.

Arădenii deja o bătuseră pe Dinamo în „Ștefan cel Mare” după 53 de ani și spărseseră gheața pe noua arenă „Francisc Neuman”, cu Chindia, la același scor, 1-0, pentru ca în Moldova să dea dovadă și de mult caracter, întorcând meciul de la 1-2 la 3-2.

Cu acea ocazie s-a deblocat și fundașul golgheter, Erico da Silva, care avea să fie desemnat ulterior de fani jucătorul sezonului la UTA. Altfel, într-un singur meci, „roș-albii” mai marcaseră trei goluri în campionatul precedent, tot într-o deplasare, la Clinceni. Așadar, „borna” Botoșani a fost una importantă pentru parcursul trupei lui Laszlo Balint, care, de altfel, la finalul acelui meci urcau până pe locul 5, cel mai bun ocupat în ediția de campionat 2020-2021.

Pretenții justificate de play-off la Botoșani

Miza e, oarecum, asemănătoare și vineri, de la ora 18,30, în deschiderea etapei a 4-a a Ligii 1. „Bătrâna Doamnă” este printre protagoniste și în debutul noii stagiuni, ca și partenerul său de întrecere.

Ambele formații au deja ceva în comun, câte o remiză internă cu mult lăudata FCSB, cu mențiunea că botoșănenii au răsuflat ușurați la ultimul fluier după ce vicecampioana ratase și un penalty, pe când arădenii au atacat cu disperare în prelungiri pentru a anula reușita de 1-1 a lui Stoica, din ultimul minut regulamentar de joc. Până una alta, gruparea moldavă are cu două puncte peste cea de pe Mureș (7 față de 5) și vor încerca să guste pentru prima dată din cupa succesului într-un joc oficial cu UTA.

„Ne așteaptă o deplasare dificilă din toate punctele de  vedere, lungă și complicată. Mergem la o echipă cu pretenții justificate pentru play-off, care a început foarte bine sezonul, reușind să adune puncte cu niște pretendente la câștigarea campionatului.

Eu cred că suntem bine pentru acest meci, chiar dacă timpul pregătirii acestui meci nu este neapărat suficient. Am și pierdut un antrenament planificând această deplasare, dar eu zic că am punctat tot ceea ce trebuia punctat, în așa fel încât să mergem la Botoșani cu încredere că putem să aducem toate punctele la Arad”, a spus Laszlo Balint.

„Să avem abilitatea de a îndrepta momentele psihologice în favoarea noastră”

UTA a dat tot ceea ce a avut mai bun în disputa de acasă cu FCSB, jucată într-o atmosferă de poveste, cu 8500 de fani în tribune, în timp ce la Botoșani va avea parte de un meci de o cu totul altă factură. „Motivația trebuie să rămână la fel, căci ne dorim mult să câștigăm meciul și să rămânem acolo în zona play-offului măcar. Sau, să zicem, prima parte a clasamentului și pentru asta e clar că avem nevoie de o victorie, nu ne ajută nici măcar un egal. Până la urmă, trebuie să fim conștienți de dificultatea meciului, căci Botoșaniul e o echipă puternică și a demonstrat-o în acest debut de sezon. Trebuie să fim foarte inteligenți în abordarea meciului și modul în care vom gestiona fiecare situație a jocului și mai ales momentele psihologice ale disputei. Pe acestea din urmă trebuie să avem abilitatea de a le îndrepta în favoarea noastră”, a adăugat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Portarul Pap – cel mai în formă fotbalist al lui Croitoru

Botoșănenii vin după un succes prestigios la Craiova, contra deținătoarei bronzului național. „Chiar dacă le-au plecat destui jucători, la nivel de prim „11” se poate să aibă un plus de omogenitate față de noi, chiar dacă la Craiova au trecut prin mai multe sisteme de joc.  Au încercat o formulă destul de puțin întâlnită în campionatul României, după care spre finalul meciului au revenit la un sistem clasic. E important pentru noi să știm să ne adaptăm la absolut orice situație poate apărea pe parcursul jocului.  Să nu uităm că Botoșani are un portar într-o formă foarte bună în acest debut de sezon.

Practic, egalul împotriva celor de la FCSB este în mare parte meritul său. A avut intervenții extraordinare și la Craiova, deci au în poartă un jucător în formă foarte bună. În general, Marius Croitoru are o filozofie de joc clară, abordează fiecare meci la victorie. Își dorește foarte mult să câștige și să ducă echipa în play-off pentru al treilea sezon la rând. Startul de sezon îl îndreptățește să aibă astfel de pretenții împreună cu echipa lui, dar e foarte important cum o să fim noi din toate punctele de vedere. Eu zic că înregistrăm progrese pe toate momentele jocului.

Împotriva FCSB-ului, un adversar bun, am demonstrat că putem dezvolta atacuri poziționale bune și să ne creăm ocazii la capătul acestora. Știm, este loc de mult mai bine, muncim în fiecare zi pentru asta, iar din punct de vedere defensiv trebuie să avem aceeași atitudine, aceeași organizare ca să putem să emite pretenții pentru un rezultat bun la Botoșani”, mai consideră Balint.

UTA ajuns deja la destinație, schimbând avionul la București. Chiar dacă  și-a revenit din punct de vedere medical, Florin Ilie nu a făcut deplasarea, la fel ca și tinerii Mociu, Mar, Mercioiu și Cristi Mihai. Tudor Călin este accidentat, iar Claudiu Negoescu e plecat la lotul național U 19.

Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Medjimorec, Shlyakov – Batha, Vorobjovas – Roger, Ubbink, Miculescu – Dangubic ar putea fi formula de start aliniată mâine de Laszlo Balint.

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Mircea Orbuleț (București), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe – Covasna). Rezervă: Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova). Observator FRF: Sorin Boca (Iași). Observator LPF: Ion Ion (București).

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…