UTA a ratat play-off-ul, dar Meszar vede un progres! Ce efect a avut depărțirea de Balint și de ce nu s-a realizat transferul lui Miculescu în MLS

Redactor:
Călin Mnerie
UTA a ratat play-off-ul, dar Meszar vede un progres! Ce efect a avut depărțirea de Balint și de ce nu s-a realizat transferul lui Miculescu în MLS
  • Publicat:

Punct final în sezonul regulat al sezonului 2021-2022 al Ligii 1, cu UTA împărțind clasamentul în două. Arădenii au strâns 40 de puncte, au ocupat locul locul 8, urmând să joace în play-out pentru primele două poziții ce le-ar premite să susțină barajul pentru calificarea în Conference League.

Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului UTA trage, la rându-i, concluziile primelor 30 de etape, dar vorbește și despre viitorul apropiat, dar și sezonul ce urmează.

Domnule Meszar, UTA a făcut cu 3 puncte în plus in sezonul regulat din acest an fată de cel precedent, dar va evolua tot in play-out. E suficient pentru pretentiile sau asteptările conducerii clubului UTA?
Cu toate că era și mai bine în play-off, suntem în grafic în ceea ce privește politica noastră, pas cu pas. La finalul sezonului trecut eram pe locul 10, acum suntem pe 8, deci am progresat cu două poziții. Dar, dacă marcam jumătate din ocaziile clare create eram acum în play-off fără nicio problemă. Această clasare este consecința faptului că avem un lot și un joc mai bun decât în sezonul trecut. Meritul este al jucătorilor și al staff-urilor antrenorilor Laszlo Balint și Ionuț Badea. Acum am acumulat mai multe puncte, am luat punct sau puncte în fața tuturor echipelor din campionat, mai puțin Chindia.

Dincolo de demeritele echipei, respectiv ratările incredibile din acest sezon, cât a contat pentru parcursul echipei și erorile arbitrilor?
Sunt erori de arbitraj mai la toate meciurile nu numai la meciurile UTA-ei. Eu spun că sunt greșeli omenești, arbitrul trebuie să decidă o fază în câteva secunde, fără să vizioneze mai multe reluări, din diferite unghiuri, cum o facem noi. Odată cu implementarea sistemului VAR va fi cu totul altceva.

Despărțirea de Laszlo Balint a detensionat atmosfera din jurul echipei

Echipa sub comanda lui Ionut Badea a cucerit 12 puncte din 21 posibile, în timp ce UTA cu Laszlo Balint la timonă luase 28 din 69 posibile. Rămâneți la părerea că a fost decizie bună schimbarea de la nivelul băncii tehnice?
Decizia de schimbare a antrenorului nu a fost unilaterală, a fost o decizie a domnului Balint pe care noi am acceptat-o. Până acum, se pare că a fost o mișcare bună, o să analizăm mai multe la finalul sezonului. În orice caz, s-a detensionat atmosfera în jurul echipei.

UTA pornește de pe locul 2 din play-out, vă mai gândiți că echipa poate avea probleme cu zona barajelor de evitare a retrogradării sau ar trebui să se uite doar înainte spre locurile ce ne-ar permite să susținem barajul pentru Conference League?
În acest an, clubul UTA accesează licența UEFA. Chiar în aceste zile se lucrează intens la întocmirea documentației necesare. Dorim să obținem cât mai multe victorii atât acasă, cât și în deplasare, avem ca obiectiv clasarea pe locurile 7-8 pentru a fi eligibili la barajele ce duc spre Conference League.

80 la sută din actualul lot de jucători rămâne pe loc

Încetul cu încetul, cu mici excepții, transferurile acestui sezon confirmă așteptările, dar suporterii se tem că pe o parte dintre jucători nu îi vor mai vedea la anul la Arad.
Îi liniștim pe cei care își fac griji, în sezonul viitor, în proporție de 80 la sută, vom avea același lot de jucători. Fotbaliștii cei mai importanți au angajamente cu UTA și pentru sezonul 2022-2023.

Cum stă clubul din punct de vedere financiar cu 4 luni înainte de finele sezonului, vor acoperi încasările ce urmează chletuielile, respectiv datoriile existente în momentul de față?
Ne-am îndeplinit obiectivul cel mai important al clubului, continuitatea și echilibrul financiar. În momentul de față, avem zece zile de întârziere salariale pentru jucători și angajați, în câteva zile vom rezolva și acest aspect. În schimb, cu primele suntem la zi, acestea se achită întotdeauna la o zi după meci.

Clubul a zis da, Miculescu ba

Acum că transferul lui David Miculescu în SUA a căzut ne puteți spune care a fost pe scurt povestea cu FC Charlotte? A fost doar alegerea fotbalistului să nu plece sau nici clubul nu era pe deplin mulțumit de oferta americanilor?
Clubul UTA a purtat negocieri îndelungate cu clubul american, FC Charlotte. În final am obținut o ofertă foarte bună pentru club, pe care am și acceptat-o, dar în final jucătorul și impresarul acestuia nu au fost mulțumiți de partea contractuală. Noi am respectat opțiunea lui David Miculescu, așa cum respectăm și opțiunea celorlalți jucători.

Programul UTA-ei în play-outul Ligii 1

UTA – Academica Clinceni (vineri, 11 martie, ora 17,30)
FC Botoșani – UTA
UTA – Gaz Metan Mediaș
UTA – Rapid
Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA
UTA – Chindia Târgoviște
”FC U” Craiova – UTA
UTA – CS Mioveni
Dinamo – UTA

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați: "Stau puțin și apoi pleacă"
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×