Urmașii căpitanului Alex Bourceanu! Doi steliști se „bat” pentru banderolă după plecarea mijlocașului

Urmașii căpitanului Alex Bourceanu! Doi steliști se
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Bourceanu s-ar putea despărți de Steaua încă din această iarnă

Trabzonspor a înaintat Stelei o ofertă „care nu poate fi neglijată” pentru căpitanul echipei

Plecarea iminentă a lui Alexandru Bourceanu (28 de ani), intrat în ultimele 6 luni de contract cu Steaua, va lăsa liberă banderola de căpitan. În aceste condiții, lupta pntru a deveni liderul din teren al echipei se va da între Mihai Pintilii (29 de ani) și Cristian Tănase (26 de ani). Un alt posibil contracandidat al celor doi mijloași ar fi putut fi Ciprian Tătărușanu, însă portarul se va despărți de Steaua în vara viitoare și va evolua în Serie A, la Fiorentina.

Banderola de căpitan a ajuns la Alexandru Bourceanu în urma unui vot democratic, jucătorii fiind cei ce au decis ca mijlocașul defensiv, venit în 2011 de la Poli Timișoara, să fie căpitanul echipei. Totuși, internaționalul român avea o funcție mai mult onorifică, mai multe surse din cadrul clubului susținând că de fapt liderii vestiarului au fost și rămân Cristi Tănase și Mihai Pintilii.

În acest moment, Pintilii pare a fi favorit să preia banderola, comportamentul său ordonat, atât de pe teren, cât și din viața extrasportivă, recomandându-l ca fiind alegerea perfectă pentru postul de căpitan al echipei.

110 de meciuri oficiale a jucat Tănase pentru Steaua și a marcat de 15 de ori

5 goluri în 40 de meciuri disputate în tricoul Stelei în Liga 1 are Mihai Pintilii

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen