Uriașul dalmațian!

Uriașul dalmațian!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La cei 195 de centrimetri, Bonacin (25 de ani) este văzut ca stâlpul apărării echipei lui Adrian Falub la meciurile viitoare. Bonacin, un croat născut în Dalmația, la Split, a semnat în vară pe doi ani cu echipa uniristă.

Josip, cum a fost acomodarea la Alba?
Am fost foarte bine primit de toată lumea. Îmi place orașul și mă simt la echipa ca și cum aș fi aici de mai mulți ani, și nu doar de câteva luni. Colegii se poartă bine și mă ajută să mă acomodez.

Ai avut o prestație mulțumitoare cu FC Timișoara, la meciul de debut …
A fost un început bun și sper să joc cât mai mult timp în continuare. Am întâlnit o echipă foarte bună, în fața căreia toată lumea se aștepta să pierdem, mai ales după ce am fost conduși 2-0. Putem fi mândri că am reușit să întoarcem rezultatul și că am fost foarte aproape de a obține victoria. Din două ocazii ne-au dat trei goluri.

Care e diferența între campionatul României și cel al Croației?
Nu prea am apucat să-mi dau seama. În România se joacă mai tehnic decât în Croația, unde se pune accentul mai mult pe angajament. Am întâlnit aici multe echipe care practică un fotbal frumos.

Ce planuri ai pentru acest sezon?

Să joc cât mai bine și să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivul. Sper ca suporterii să-mi ofere încredere, să fie alături de mine și de echipă, deoarece sunt sigur că vom face treabă foarte bună.

Ce știai despre Unirea în momentul când ți s-a propus să joci la Alba Iulia?

Nu știam prea multe despre România, auzisem doar de Steaua, Dinamo si Rapid. Însă, impresarul meu mi-a vorbit frumos despre România și mi-a spus că fotbalul de aici e mai bun. Așa m-a convins. Despre Unirea știam doar că a promovat în prima ligă, apoi am intrat pe internet și am învățat din istorie, despre culorile tradiționale.

Bonacin este un jucăr util, de care avem nevoie. Mai are încă să se pună la punct cu pregătirea fizică

Adrian Falub, antrenor Unirea

Bonacin este un câștig pentru noi. Sper să ne ajute în continuare și să ne salvăm de la retrogradare
Marian Sarmeș, președinte CA Unirea

4 sunt echipele la care a jucat fundașul croat până acum: Solin, Medimurje, Sibenik, toate din țara sa, și Unirea

articol scris de Lucian Danciu
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele