UPDATE – S-a modificat schimbarea. Acționariatul clubului Oțelul revine asupra deciziei de a scoate numele orașului Galați de pe noua siglă

UPDATE - S-a modificat schimbarea. Acționariatul clubului Oțelul revine asupra deciziei de a scoate numele orașului Galați de pe noua siglă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Suporterii Oțelului se revoltă după ce au aflat că printre schimbările pregătite de conducerea executivă se află și o decizie care atinge emblema clubului: a fost scos cuvântul „Galați”, iar simbolul cu turnurile cetății au dispărut
  • Se modifică și culorile echipamentului de deplasare. Din roșu-alb-albastru se trece la negru cu verde.
  • Siteul oficial al echipei a suferit de asemenea modificări. Noua adresă este fotbalclubotelul.ro

UPDATE / Alertată de reacția negativă a suporterilor, conducerea clubului Oțelul a revenit asupra deciziei de a modifica sigla echipei. Astfel, dacă luni, pe noua siglă a formației dunărene era scris doar FC Oțelul, începând de astăzi va apărea, din nou, și numele orașului Galați. Cel care se pare că a stat la baza acestei decizii, Lucian Ciofoaia, administratorul special al Oțelului, n-a putut fi contactat telefonic pentru a lămuri situația.


Acționariatul clubului Oțelul a anunțat de curând că, miercuri, în cadrul unei întâlniri, la Galați, va avea loc un eveniment „special” în care vor fi anunțate unele schimbări la formația de pe malul Dunării. Din anunțul de pe site-ul oficial al clubului reiese faptul că, pe lângă prezentarea lotului de jucători, la eveniment se vor lansa noile modele de echipament de joc, dar și o mascotă și un nou imn. Mai mult, conducătorii „oțelarilor” se pare că pregătesc și o nouă siglă, una de pe care va dispărea definitiv cuvântul „Galați”, dar și turnurile cetății care simbolizează orașul de pe malul Dunării. În schimbul acesteia, au apărut doi lei de culoare argintie și numărul 50 (n.r: ani de la înfințarea echipei), idee care este total respinsă de suporterii Oțelului.

„Nici măcar pe noul site oficial nu mai apare numele orașului”

Liga Suporterilor Gălățeni 1993, grupările de fani Steel Boys, Ultra Sud, Peluza Sud Galați și comunitatea online Dunărea Bătrână au transmis astăzi un comunicat comun prin care își exprimă indignarea față de schimbările din siglă, dar și față de culorile echipamentului pentru meciurile din deplasare, negru și verde, în condițiile în care cele tradiționale sunt roșu-alb-albastru. Fanii acuză că se încearcă distrugerea identității clubului.
Se lucrează și la schimbarea siglei clubului, iar modelul propus de conducerea din partea TNG (n.r. –  The Nova Group, deținătoarea acțiunilor FC Oțelul) este absolut hidos, scăpând de toate elementele care aduceau aminte de Galați și aducând elemente noi, care nu au nimic în comun cu echipa de la Dunăre, cu tradiția noastră sau cu blazonul formației roș-alb-albastre! Dacă peste faptul că echipamentul de deplasare ar urma să fie negru-verde putem trece sau ne putem gândi că un imn în plus nu strică niciodată, în cazul emblemei lucrurile sunt foarte grave, aceasta reprezentând identitatea echipei. După ce au mutat sediul clubului la București, au scos numele Galați din acte și au creat un nou site oficial în care, la fel, numele Galați nu este prezent, acum se încearcă distrugerea cu bună știință a identității clubului nostru. De pe noua siglă a clubului ar urma să dispară toate elementele definitorii ale orașului Galați, în primul rând numele, dar și zidul de deasupra emblemei asociat cu municipiul nostru!”, se notează în prima parte a comunicatului.

„Urmează mutarea echipei din oraș?”

De asemenea, suporterii s-au arătat indignați că echipa ar putea fi mutată în alt oraș. „Este tot mai clar că se dorește dispariția oricărei urme de identificare cu Galațiul a echipei fanion a orașului! Din acest motiv, Liga Suporterilor Gălățeni 1993, grupările Steel Boys, Ultra Sud (membre ale Peluzei Nord), Peluza Sud Galați și comunitatea online a fanilor oțelari – Dunărea Bătrână – fac un apel către președintele Consiliului de Administrație, domnul Lucian Ciofoaia, să se mai gândească în privința încercării de a distruge orice urmă de identificare a echipei Oțelul cu orașul Galați. De ce dispare constant numele orașului de pe orice este legat de club? Ce urmează, mutarea echipei în alt oraș!? Pentru întreaga conducere TNG avem un mesaj: Nu există Oțelul fără Galați și nici Galați fără Oțelul. Vă cerem să renunțați la ideea de a ne schimba emblema cea mai de preț. Stema din 2006 poate nu este cea mai reprezenativă, dar pe ea tronează cele mai frumoase culori pentru noi, alături de numele unei echipe de legendă și orașul care i-a fost mamă și tată. Cerem respect pentru suporterii gălățeni, dar în special respect pentru orașul în care vă desfășurați activitatea!”, se mai spune în comunicatul suporterilor.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×