UPDATE | Debutul lui Younes Hamza pentru Concordia se amână. Ce a declarat președintele Chiajnei

UPDATE | Debutul lui Younes Hamza pentru Concordia se amână. Ce a declarat președintele Chiajnei
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Tunisianul Younes Hamza (29 de ani), atacantul transferat în iarnă la Concordia Chiajna, nu și-a rezolvat problemele cu cartea verde, fiind într-un litigiu cu fostul său club, Tractor Sazi, și nu va putea evolua nici în partida cu Petrolul Ploiești.

Tunisianul a semnat în iarnă cu Concordia Chiajna, dar nu a reușit să debuteze. Zvonurile conform cărora fostul atacant al Petrolului ar putea debuta pentru ilfoveni în meciul contra fostei sale formații au fost dezmințite de președintele consiliului de administrație al ilfovenilor, Cristian Tănase.

„Încă nu s-au rezolvat problemele cu cartea verde a lui Hamza. Se află încă într-un litigiu cu fostul său club, Tractor Sazi. Așteptăm. Ne dorim să se rezolve cât mai repede această situație pentru că durează de mult timp. Nu știm când când își va putea face debutul oficial”, a declarat Cristian Tănase pentru MEDIAFAX.

După două sezoane petrecute la FC Petrolul, între 2012-2014, tunisianul Hamza Younes (29 ani) s-a întors în Liga 1 la începutul acestui an și a semnat cu Concordia Chiajna. Antrenorul Adrian Falub a declarat, după meciul pierdut, scor 0-2, cu CFR Cluj, că problemele tunisianului sunt pe cale de rezolvare.


Younes Hamza ar putea debuta pentru Chiajna tocmai împotriva echipei la care a jucat pentru prima dată în Liga 1, Petrolul Ploiești. Atacantul tunisian a avut probleme cu cartea verde și se pare că acestea s-au rezolvat.

Hamza a semnat în iarnă cu Concordia Chiajna, dar nici până acum nu și-a făcut debutul. Atacantul în vârstă de 29 de ani a avut probleme cu cartea verde, din cauza unui conflict pe care l-a avut cu Tractor Sazi, fosta lui echipă, informează stiridesport.ro. Însă, pe lângă problemele cu cartea verde, situația lui Hamza a fost complicată și de perchezițiile recente pe care procurorii le-au făcut la Concordia, într-un dosar în care primarul Mircea Minea este anchetat pentru un prejudiciu de 35 de milioane de lei.

Totuși, potrivit stiridesport.ro, situația lui Younes Hamza s-ar fi rezolvat și acesta urmează să debuteze contra Petrolului, prima echipă la care a jucat în Liga 1.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×