Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Craiovei și-a prelungit contractul până în 2022. „Suntem încântați să vă anunțăm”

Redactor:
Cosmin Staicu
Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Craiovei și-a prelungit contractul până în 2022.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflat în ultimul an de contract cu U Craiova, Alexandru Mateiu și-a prelungit înțelegerea cu clubul din Bănie pe încă trei ani, până în 2022. În vârstă de 28 de ani, mijlocașul central este cel mai vechi component al grupării craiovene, alături de Nicușor Bancu, el aflându-se la al cincilea sezon în tricoul alb-albastru.

Mateiu a strâns 129 de meciuri, 5 goluri și 7 pase decisive pentru Universitatea, cu care a câștigat Cupa României, în vara trecută.

Clubul din Bănie a anunțat prelungirea printr-un anunț pe site-ul oficial:

„Suntem încântați să vă anunțăm faptul că în cursul zilei de astăzi Alexandru Mateiu a semnat prelungirea contractului până în 2022. Îi dorim cât mai multe trofee în sfântul tricou alb-albastru! Alexandru Mateiu a început fotbalul la grupele de junior ale grupării FC Brașov. A fost remarcat de antrenorul Răzvan Lucescu, care l-a propulsat la echipa de seniori a clubului la 17 ani. Debutul în prima ligă a avut loc pe 16 martie 2010, la meciul FC Brașov – Inter Curtea de Argeș. În total, Mateiu are 70 de meciuri în prima ligă cu FC Brașov, echipă pentru care a marcat de 6 ori. În sezonul 2013-2014, Mateiu a evoluat în 32 de partide în campionat și în 2 în Cupa României. În total a bifat 2.792 de minute, reușind două goluri și două pase decisive. La turneul din Elveția de la începutul lui iunie 2014, el a debutat sub tricolor în partida pe care România a câștigat-o cu Albania, scor 1-0. În același an, Alex Mateiu s-a transferat la Universitatea Craiova.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…