Universitatea Craiova s-a reunit! Şase jucători nu au fost incluşi de Reghecampf în lotul pentru stagiul din Antalya

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova s-a reunit! Şase jucători nu au fost incluşi de Reghecampf în lotul pentru stagiul din Antalya
  • Publicat:

Universitatea Craiova s-a reunit în dimineaţa zilei de luni, iar în cursul acestei zile va decola cu un charter de pe aeroportul din Bănie, cu destinaţia Antalya, unde juveţii vor efectua un stagiu de pregătire, până pe 20 ianuarie, în complexul Gloria Sports Arena, complex dedicat sportivilor cu terenuri gazonate, săli de forță și de recuperare și un stadion cu pistă de atletism.

Lotul pentru cantonamentul din Antalya cuprinde 29 de jucători, dintre care 4 portari, el fiind completat în schimb cu tineri de la academie. Nicio achiziţie nu a perfectat gruparea din Bănie până la plecarea în cantonament, în timp ce 6 jucători au fost lăsaţi acasă.

Astfel, din lot nu fac parte: Mihai Bălaşa, Matteo Fedele, Antoni Ivanov, Mihai Roman, puşi pe lista de transferuri, precum şi Valerică Găman şi Antoine Conte, care sunt în recuperare după intervenţiile chirurgicale suferite. Dintre cei puşi pe lista de transferuri, numai Mihai Bălaşa şi bulgarul Antoni Ivanov şi-au manifestat dorinţa de a pleca la alte echipe, definitiv sau sub formă de împrumut, pentru a avea ocazia de a juca mai mult.

În stagiul din Turcia, alb-albaştrii vor disputa şi trei meciuri amicale, pe 9 ianuarie, cu FC Paksi (Ungaria), pe 14 ianuarie, cu Banik Ostrava (Cehia) şi pe 16 ianuarie cu un adversar care urmează să fie stabilit. Primul meci oficial al anului pentru Universitatea Craiova este pe 22 ianuarie, cu Rapid Bucureşti, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Aici își face Universitatea Craiova stagiul de pregătire

Lotul Universităţii Craiova pentru stagiul din Antalya

Portari: Mirko Pigliacelli, David Lazar, Denis Rusu, Alexandru Bunea.

Fundaşi: Nicușor Bancu, Denis Benga, Marius Constantin, Ionuț Mitran, Paul Papp, Vladimir Screciu, Ștefan Vlădoiu, Bogdan Vătăjelu, Bogdan Brășfăleanu.

Mijlocaşi: Mihai Căpățînă, Alexandru Crețu, Lyes Houri, Alexandru Mateiu, Dan Nistor, David Sala, Ionuț Vînă, Ante Roguljic, Alberto Călin.

Atacanţi: Gustavo Di Mauro, Ștefan Baiaram, Alexandru Cîmpanu, Andrei Ivan, Elvir Koljic, Jovan Markovic, Atanas Trică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele