Universitatea Craiova îşi prezintă noul echipament într-un spectacol în centrul oraşului. Cum arată noile tricouri de joc şi ce cântăreaţă a fost invitată la eveniment | EXCLUSIV

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova îşi prezintă noul echipament într-un spectacol în centrul oraşului. Cum arată noile tricouri de joc şi ce cântăreaţă a fost invitată la eveniment | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Universitatea Craiova şi-a propus să transforme în spectacol prezentarea echipamentelor echipei pentru sezonul competiţional 2022-2023. Evenimentul va avea loc în centrul oraşului, într-o zonă cu conotaţie specială, chiar în faţa clădirii Universităţii din Bănie, instituţia cu care echipa de fotbal este în parteneriat.

Astfel, sâmbătă, începând cu orele 21:00, suporterii sunt aşteptaţi în centrul oraşului, la Universitate, pentru un spectacol în care vor fi prezentate noile echipamente de joc ale echipei. Pentru al doilea an la rând, alb-albaştrii vor fi îmbrăcaţi de Puma.

ProSport a aflat că invitata specială la evenimentul de sâmbătă, ora 21:00, va fi solista Lora, care va susţine un concert. Pe lângă prezentarea fastuoasă a noilor echipamente, pe fani îi vor aştepta şi alte surprize, promise de clubul din Bănie. Noul model de „home jersey” este tot în dungi verticale albe şi albastre, delimitate însă de linii negre, tricourile având şi câteva inserţii speciale, pe care fanii le vor putea descoperi la lansare sau la achiziţionarea echipamentelor.

Universitatea Craiova îşi prezintă noul echipament într-un spectacol în centrul oraşului. Cum arată noile tricouri de joc şi ce cântăreaţă a fost invitată la eveniment

„Sâmbătă, 9 iulie, începând cu ora 21:00, ne vedem împreună în fața Universității din Craiova (strada A. I. Cuza) pentru lansarea oficială a tricoului pe care îl vor purta alb-albaștrii în noul sezon” este anunţul oficial al clubului din Bănie.

Gruparea olteană a lansat mai multe campanii înaintea prezentării oficiale a noilor tricouri. Astfel, abonaţii au avut ocazia de a participa la concursuri prin care au putut câştiga tricouri de joc pentru copii, postând poze cu noile abonamente pe pagina oficială de facebook a clubului şi răspunzând la o întrebare din istoria clubului.

De asemenea, clubul Universitatea Craiova a lansat campania Pre-Sale, prin care suporterii Științei şi-au putut comanda online mai devreme tricoul oficial de joc pe care îl vor purta Ivan şi compania în sezonul competițional 2022-2023. Campania Pre-Sale s-a desfășurat în perioada 1-8 iulie. Cei care au participat au fost incluşi la o tombolă, ai cărei câștigători primesc pe viață tricoul oficial de joc al alb-albaștrilor la fiecare lansare, începând cu sezonul 2023-2024.

Mulţi dintre suporteri au ironizat evenimentul care va avea loc în centrul oraşului, nemulţumiţi de campania de achiziţii şi alegerea clubhlui pentru banca tehnică a echipei din Bănie. „Ţara arde şi baba se piaptănă” sau „Avem tricouri, ne mai trebuie şi fotbalişti care să le poarte” sunt câteva dintre mesajele cu care a fost întâmpinată de fani iniţiativa clubului Universitatea Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen