Universitatea Craiova își joacă salvarea pe teren propriu

Înfrângerea cu Steaua a fost dată deja uitării de olteni, pentru că pe Știința o așteaptă meciuri cu adevărat capitale pe teren propriu, pe care nu-și permite să le piardă. În cele opt partide rămase de disputat pe „Ion Oblemenco" în acest sezon, Știința va întâlni nu mai puțin de șase contracandidate la retrogradare. Seria jocurilor
Universitatea Craiova își joacă salvarea pe teren propriu

Înfrângerea cu Steaua a fost dată deja uitării de olteni, pentru
că pe Știința o așteaptă meciuri cu adevărat capitale pe teren
propriu, pe care nu-și permite să le piardă.

În cele opt partide rămase de disputat pe „Ion Oblemenco” în acest
sezon, Știința va întâlni nu mai puțin de șase contracandidate la
retrogradare. Seria jocurilor cu miză imensă este deschisă de
partida cu Victoria Brănești, de luni, după care în Bănie vor
poposi, pe rând, Astra, Pandurii, Tg. Mureș, FC Brașov și Urziceni.
Practic, conform calculelor făcute de oficialii Științei, un
parcurs perfect chiar și numai în aceste jocuri ar asigura
menținerea echipei în prima divizie. „Știm că meciurile
directe sunt importante, și cu Brănești, și cu Tg. Mureș, cu
Urziceni, cu toate celelalte. Privim înainte, spre meciul
următor”
, a declarat președintele Științei, Aurel
Țicleanu. În ultimele două jocuri de pe teren propriu, Știința va
primi vizitele lui Dinamo și Gaz Metan Mediaș.

9
puncte
a adunat Universitatea în acest sezon pe
teren propriu

Meciuri rămase de
disputat pe teren propriu:

U – Brănești (etapa 20)
U – Astra (etapa 22)
U – Pandurii (etapa 24)
U – Tg. Mureș (etapa 26)
U – FC Brașov (etapa 28)
U – Urziceni (etapa 30)
U – Dinamo (etapa 32)
U – Gaz Metan (etapa 34)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro