Universitatea Craiova a pornit deja războiul psihologic pentru derby-ul cu FCSB. Oltenii au solicitat teste antidoping inclusiv la baza de antrenament a liderului

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova a pornit deja războiul psihologic pentru derby-ul cu FCSB. Oltenii au solicitat teste antidoping inclusiv la baza de antrenament a liderului
  • Publicat:

Deşi suntem încă în perioada de meciuri ale echipelor naţionale, am intrat totodată în săptămâna derby-ulului FCSB – Universitatea Craiova, programat duminică, de la ora 20.30, pe Arena Naţională.

Oltenii îşi leagă speranţele de acest meci ca de o ultimă şansă de a rămâne în lupta pentru titlu şi speră cel puţină să nu piardă duelul cu liderul la zi, de care îi separă nu mai puţin de şapte puncte în acest moment, cu două runde înaintea finalul sezonului regular. Nu doar aspectele sportive sunt luate în calcul de oficialii vicecampioanei, ci şi cele care nu sunt legate de duelul propriu-zis.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Universitatea Craiova a solicitat teste antidoping înainte de derby-ul cu FCSB

Astfel, Universitatea Craiova a preluat modelul celor de la Dinamo şi a solicitat teste antidoping pentru partida de duminică, dar şi teste antidoping la complexul de antrenament al celor de la FCSB, în Berceni.

Experienţa dinamoviştilor a avut efecte pozitive în privinţa duelului din Cupa României, eliminând rivala în partida din optimile competiţiei, dar rezultatul n-a fost fericit în privinţa rezultatelor concrete ale testelor, întrucât chiar dinamovistul Magaye Gueye a fost descoperit dopat cu cocaină.

Vicecampioana renunţă la călătoria cu trenul, din superstiţie

După ce au jucat un amical cu Farul în week-end-ul trecut, câştigat cu 2-0, elevii lui Marinos Ouzounidis au săptămâna aceasta cât un antrenament zilnic, în cadrul cantonamentului din Lunca Jiului.

Sâmbătă este prevăzută plecarea către Capitală, care va fi efectuată cu avionul, renunţându-se la deplasarea cu trenul, care este considerată ghinionistă, după ce aproape de fiecare dată când alb-albaştrii au folosit acest mijloc de transport, au pierdut.

Inclusiv ultimul drum cu trenul din acest sezon, cel la Buzău, pentru dubla cu Chindia, a fost nefast, formaţia lui Ouzounidis pierzând meciul din campionat cu 1-0, acela fiind ultimul eşec al oltenilor şi singurul sub comanda antrenorului grec.

Tradiţia le este nefastă celor de la Universitatea Craiova şi în duelurile cu FCSB, numai două victorii în ultimii 8 ani întregistrând oltenii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen