Unirea îl vrea pe Paraschiv!**

Urziceniul caută întăriri pentru prima participare din istoria clubului în grupele Ligii Campionilor. Printre fotbaliștii doriți de Dan Petrescu se află și Gabriel Paraschiv (31 ani), mijlocașul și fostul căpitan al Oțelului, originar din Moreni! "Dan Petrescu îl sună zilnic, dar Galațiul nu vrea să îi dea drumul. Ar fi extraordinar pentru el să joace în grupele Ligii, contra celor mai puternic formații europene", vorbesc surse apropiate fotbalistului dâmbovițean. Paraschiv a evoluat până acum la Flacăra Moreni, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești, Oltul Sfântu Gheorghe și, din 2005, la Oțelul Galați.
Unirea îl vrea pe Paraschiv!**

Urziceniul caută întăriri pentru prima participare din istoria clubului în grupele Ligii Campionilor. Printre fotbaliștii doriți de Dan Petrescu se află și Gabriel Paraschiv (31 ani), mijlocașul și fostul căpitan al Oțelului, originar din Moreni! “Dan Petrescu îl sună zilnic, dar Galațiul nu vrea să îi dea drumul. Ar fi extraordinar pentru el să joace în grupele Ligii, contra celor mai puternic formații europene”, vorbesc surse apropiate fotbalistului dâmbovițean. Paraschiv a evoluat până acum la Flacăra Moreni, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești, Oltul Sfântu Gheorghe și, din 2005, la Oțelul Galați.

articol scris de Ionuț MARIN

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]