Unde-s cei 1,4 milioane de euro? Schimbarea de putere de la Rapid nu a adus încă liniște la nivelul echipei

Unde-s cei 1,4 milioane de euro? Schimbarea de putere de la Rapid nu a adus încă liniște la nivelul echipei
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Patronul Rapidului caută urgent sponsor și se află în negocieri cu una dintre cele mai mari companii producătoare de vin din România

*Rapid trebuie să ia două milioane de euro din drepturi TV, dar mai are nevoie de bani pentru a acoperi bugetul și restanțele din insolvență

Schimbarea de putere de la Rapid nu a adus încă liniște la nivelul echipei, fotbaliștii fiind nemulțumiți că încă nu s-au plătit toate restanțele salariale. Astfel, noii patroni, Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, caută sponsori care să fie dispuși să vină alături gruparea feroviară în noul sezon.
În momentul care au demarat negocierile cu George Copos, Nicolae Cristescu și asociatul său au anunțat că au pregătit 1,4 milioane de euro pentru a ține echipa în liga secundă. Rămași în Liga I, giuleștenii trebuie să-și regândească bugetul până la un plafon de trei milioane de euro. Teoretic, ei n-ar fi trebuit să aibă probleme dacă suma anunțată anterior, 1,4 milioane de euro, ar avea acoperire. La aceasta s-ar adăuga banii din drepturile TV, două milioane de euro, iar bugetul ar fi acoperit. Se pare însă că nu este așa, de vreme ce noii acționari caută de zor un sponsor care să dea 300.000 de euro pe sezon. În acest sens, ProSport a aflat că Adrian Zamfir a început negocierile cu trei firme mari din România: Carrefour, Coca Cola și Murfatlar. Retailerul francez încă nu s-a hotărât dacă va investi sau nu în Liga I și a evitat să dea un răspuns concret. La fel și firma de băuturi răcoritoare, care marșează pe proiecte mari în fotbal: este sponsor al FRF și partener al Cupei Mondiale din 2014. Murfatlar pare cea mai viabilă variantă, pentru că Zamfir are o relație apropiată cu proprietarul firmei constănțene.

Sunt jucător profesionist, dacă am ales să evoluez pentru Rapid. Este un nume mare din fotbalul românesc, voi fi trup și suflet pentru culori
Alexandru Iacob (24 de ani), fundaș Rapid

„Fii rapidist! Încarcă-te cu adrenalină”

Intrată într-o nouă eră, sub patronajul lui Nicolae Cristescu, echipa giuleșteană a demarat o campanie de marketing prin care se dorește să fie alături de suporteri. Prima acțiune va avea loc luni, de la ora 11:00, la Hotel Europa din Vaslui.

Fii rapidist! Încarcă-te cu adrenalina, cu emoție, cu pasiune! Vino și ia pulsul competiției în primul meci al Rapidului din sezonului 2013-2014! Daniel Pancu, alături de toate celelalte vedete ale Rapidului, te așteaptă!„, este mesajul  campaniei, inițiață de conducerea clubului.

Ilie Stan: „Obiectiv, locurile 1-4!”

Ultimele patru sezoane au debutat cu același duel, dintre Vaslui și Rapid, astfel că moldovenii nu mai au de ce să să fie surprinși. De altfel, antrenorul Ilie Stan este preocupat mai degrabă de postul de fundaș dreapta.

Poziția respectivă trebuia acoperită zilele trecute, dar „galben-verzii” au ratat pe ultima sută de metri un transfer. „Sunt nevoit să improvizez postul de fundaș dreapta, până la partida următoare, când sper să transferăm un jucător. Cred că putem realiza lucruri mărețe la acest meci, i-am văzut pe băieți și sunt mulțumit. Obiectivul echipei este clasarea pe locurile 1-4 și sunt sigur că putem să-l atingem”, a spus Ilie Stan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…