Un nou transfer pentru „șepcile roșii”!** Încă un dinamovist la „U”!

Redactor:
Daniel Lup
Un nou transfer pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul e aproape să revină la Universitatea, echipă la care a
făcut junioratul. Homei ar urma să semneze vineri un împrumut până
la vară, cu opțiune de cumpărare din partea „șepcilor roșii”.

Fundașul dreapta Sergiu Homei (23 de ani) a fost la o semnătură de
un împrumut pentru un an la CFR Cluj, dar șefii din Gruia au
renunțat în cele din urmă la transfer, chiar dacă au bătut palma cu
Dinamo și cu jucătorul la mijlocul lunii decembrie. Conducătorii
campioanei au decis să nu mai renunțe la unul dintre Edimar și
Veloso, cei doi brazilieni urmând să lupte și în retur pentru
postul de fundaș stânga. Și cum pe flancul drept existau deja doi
oameni în lot, Maftei și Panin, n-a mai fost loc și pentru Homei.
Trebuia să mai primesc doar un telefon și aș fi fost al
CFR-ului, însă acela nu a mai venit. Am tot așteptat, dar nu cred
că mai sunt șanse să ajung în Gruia”
, recunoaște Homei,
care are șanse foarte mari să ajungă la Universitatea, club la care
a făcut junioratul.

Ar putea să semneze vineri

Florian Walter l-a pus pe lista de achiziții pe Homei încă din
decembrie, dar a renunțat după ce a aflat că jucătorul e cu un
picior în curtea CFR-ului. Discuțiile sau redeschis însă acum
câteva zile. Walter e aproape să bată palma cu Dinamo pentru un
împrumut până la vară contra sumei de 50.000 de euro, iar mai apoi
să aibă opțiune pentru un transfer definitiv. Homei spune că
situația sa se va clarifica în aceste zile. „Discut cu mai
multe cluburi din Liga I, vineri probabil voi și semna un împrumut.
Nu vreau să dau numele cluburilor, deoarece nu ar fi
corect”
, s-a limitat să mai zică Homei.

Nu a jucat mai deloc în tur

Sergiu Homei a ajuns în ianuarie 2007 la Dinamo, dar a jucat
sporadic în „Groapă”. A fost împrumutat în două rânduri, la Iași
(sezonul 2007-2008) și Bistrița (2009-2010). În acest an
competițional, a prins primul unsprezece la Dinamo numai în debutul
sezonului, intrând mai apoi în conflict cu șefii, care nu i-au mai
achitat din iunie salariu și bani de chirie. Jucătorul se judecă la
LPF cu „câini” privind restanțele salariale. De remarcat că 50% din
drepturile federative ale lui Homei aparțin lui Marius Vizer.

50 de mii de
euro cer „câinii” pentru împrumutul fundașului dreapta

5 transferuri a
oficializat până acum „U” Cluj: Popa, Bazzi, Nasser, Pele și
Cristea

2 ani și
jumătate mai are Homei contract cu Dinamo, club cu care a semnat în
ianuarie 2007

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare