Un nou record negativ pentru Steaua:** cel mai slab start de retur din 1980!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua nu a reușit să câștige decât două puncte în
primele trei meciuri ale returului, ceea ce pare puțin, dar în
afară de partida cu Ceahlăul, adversarii au fost tari, iar jocurile
le-a avut în deplasare.

Nu este pentru prima dată când Steaua are un demaraj mai greoi în
retur. În urmă cu 30 de ani, în sezonul 1979-1980, roș-albaștrii au
înregistrat cinci egaluri și o înfrângere în primele șase etape,
reușind prima victorie abia în runda a șaptea! Mulți spun că Steaua
a reușit în acest an să adune doar două puncte din cauza fundașilor
centrali, care sunt mai slabi decât cei dinainte.

„Se pune
presiune prea mare pe fundașii centrali”

Roș-albaștrii au primit în cele trei meciuri șase goluri, adică
aproape jumătate din cât încasaseră în tur! Panduru a comentat ieri
pe această temă: „Nu e poate normal să primești șase
goluri. Toată lumea bate monedă pe asta, că nu sunt fundași
centrali, dar eu și Stoichiță nu ne-am plâns niciodată. Am încercat
să jucăm cu ce avem. Se pune presiune pe fundașii centrali.
Încercăm să facem un cuplu de fundași centrali care să ajute
echipa, să nu mai primim goluri. Dar nu fundașii centrali au un rol
hotărâtor într-o echipă, ci toți jucătorii, începând chiar cu
atacanții
„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....

Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”

Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri

ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?

Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei

Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!

PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO

Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen