Umor cu Andrei Ivan: „Ne doare, au avut un singur șut pe poartă! Și noi am tras tot unul? Da, dar am avut ocazii mai mari!” :)

U Craiova - FCSB 0-1. FCSB a dat lovitura pe finalul partidei cu U Craiova. După un meci în care FCSB a dominat primele 45 de minute, dar a cedat inițiativa în partea secundă, oltenii au comis-o cu puțin timp înainte de final. Șutul lui Florinel Coman a fost respins greșit, în față, de Pigliacelli, iar Tsoumou a fost pe fază și a marcat.
Umor cu Andrei Ivan: "Ne doare, au avut un singur șut pe poartă! Și noi am tras tot unul? Da, dar am avut ocazii mai mari!" :)

FCSB a dat lovitura pe finalul partidei cu U Craiova. După un meci în care FCSB a dominat primele 45 de minute, dar a cedat inițiativa în partea secundă, oltenii au comis-o cu puțin timp înainte de final. Șutul lui Florinel Coman a fost respins greșit, în față, de Pigliacelli, iar Tsoumou a fost pe fază și a marcat. 

Andrei Ivan a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai oltenilor, însă a fost izolat în permanență între Planic și Cristea, fără multe șanse de reușită. Atacantul a comentat la final: „Ne simțim foarte rău pentru că am pierdut. Au avut un șut pe poartă, iar asta mă doare. (n.r. – I se atrage atenția că și Craiova a avut un șut pe poartă tot meciul) Da, și noi am avut unul, dar am avut ocazii mai mari. Am avut și un penalty care nu ne-a fost dat, Cristea mi-a dat peste picioare. Kovacs mi-a spus că nu a văzut tușierul„.

Atacantul răscumpărat de la FK Krasnodar a analizat și felul în care Craiova a ieșit la joc după 45 de minute modeste: „În prima repriză am jucat mai retras, au condus ei jocul, dar apoi am ieșit și noi la joc. S-au apărat bine ambele echipe, a fost mai mult un joc tactic, s-a jucat mai mult pe contraatac. Regretăm, dar nu avem ce să facem, ridicăm capul și mergem să câștigăm la Mediaș. Antrenorul ne-a spus să ridicăm capul sus, că nu mai putem da timpul înapoi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]