Ultimatum pentru Andone:** 12 puncte în următoarele 5 meciuri sau pleacă de la echipă! Cei 4 care se luptă pentru postul de antrenor

Redactor:
Daniel Lup
Redactor:
Daniel Remes
Ultimatum pentru Andone:** 12 puncte în următoarele 5 meciuri sau pleacă de la echipă! Cei 4 care se luptă pentru postul de antrenor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatele slabe din acest debut de sezon în Liga I erau să îi fie fatale lui Ioan Andone

„Fălcosul” a primit credit până după meciurile cu Galatasaray, din care trebuie să scoată cel puțin trei puncte, și să bată tot în Liga I

Iuliu Mureșan vrea să aducă un tehnician din Portugalia, acționarii insistă pentru un italian

După primele etape din Liga I, în care CFR a început șchiopătat, șefii din Gruia au dat asigurări că scaunul lui Ioan Andone nu e în pericol. „Va îmbătrâni la CFR”, spunea Paszkany atunci. La nici două luni de la acea declarație, șefii din Gruia au luat în discuție demiterea tehnicianului. Arpad Paszkany și acționarii s-au întâlnit ieri pentru a discuta soarta antrenorului. Iuliu Mureșan a venit cu varianta aducerii unui lusitan, avându-i ca variante pe Augusto Inacio și Jose Gomes. Președintele grupării ardelene e în Portugalia de luni dimineața, acolo unde a avut discuții de principiu cu cei doi tehnicieni. Pe de altă parte, acționarii ar dori să aducă un antrenor italian. Presa din „Cizmă” a aflat despre acest lucru și a notat aseară că Cristiano Bergodi și Edoardo Reja sunt în discuții avansate cu CFR!

Paszkany vrea să îl mai țină
Ioan Andone însă va mai primi credit pentru o lună. Acesta a primit sprijin de la Paszkany Arpad, care a insistat ca tehnicianul să fie păstrat cel puțin până după „dubla” cu Galatasaray. CFR trebuie să scoată cel puțin trei puncte cu turcii și să aibă un parcurs perfect în campionat cu Viitorul, Severin și Brașov pentru a rămâne în funcție. Paszkany i-a luat apărarea și în public ieri. „Ne e vina lui Andone că avem 10 accidentați”, a spus Paszkany.

Sunt nemulțumiți că joacă prea defensiv
Șefii grupării ardelene sunt nemulțumiți că formația lor a practicat un joc prea defensiv în acest sezon și mai ales că este la 12 puncte de primul loc. După calificarea în grupele Ligii, Ioan Andone a fost anunțat de Paszkany și Mureșan că titlul în Liga I este obiectivul primordial, deoarece i-ar duce din nou aproape de cei 20 de milioane de euro din cea mai importantă competiție intercluburi. Maniera prea defensivă din Liga I a fost criticată în vestiar și de liderii echipei. Gruparea portugheză în frunte cu Cadu ar dori un antrenor din țara lor natală.


„Nu se pune problema schimbării!”
Declarativ, șefii din Gruia sunt tot de partea lui Andone. „Nu se pune problema unei schimbări a lui Andone”, a spus ieri Paszkany. La fel însă spunea șeful din Gruia în 2008, înainte ca „Fălcosul” să fie demis. „Va îmbătrâni la CFR”, spunea atunci Paszkany. Ultima demitere a avut același scenariu. „Nu avem niciun motiv să îl demitem pe Costa, e pe locul 1 la 5 puncte de restul echipelor”, spunea Mureșan cu 24 de ore înainte să îl demită pe lusitan. De notat că „Fălcosul”, care ieri nu a putut fi contactat, nu are nicio clauză în contract prin care ar urma să primească despăgubiri materiale dacă e dat afară.


Cine sunt antrenorii doriți în Gruia în locul lui Andone

Cristiano Bergodi (47 de ani)
– a antrenat pe CFR în sezonul 2006-2007, când a obținut prima performanță notabilă din „era” Paszkany, calificarea în Cupa UEFA
– a rămas în relații bune cu acționarii, dar într-una rece cu Iuliu Mureșan. Bergodi consideră că președintele CFR-ului a fost principalul vinovat pentru că în vara lui 2007 nu i-a mai fost prelungit contractul
– cunoaște foarte bine Liga I, acolo unde le-a mai pregătit pe FC Național, Steaua, Rapid și Poli Iași

Edoardo Reja (66 de ani)
– a pregătit ultima dată echipa Lazio Roma, cu care a terminat pe locul patru la finalul sezonului trecut
– a mai antrenat formațiile Treviso, Mestre, Varese, Pescara, Cosenza, Hellas Verona, Bologna, US Lecce, Brescia, AC Torino, Vicenza, Genoa, Catania, Cagliari, SSC Napoli și Hajduk Split.
– la Lazio, Reja a reușit să resusciteze niște fotbaliști plafonați, Mauro Zárate, Cristian Ledesma și Stefano Mauri fiind cele mai elocvente exemple

Augusto Inacio (57 de ani)
– a intrat în vederile lui Iuliu Mureșan după ce a avut un parcurs aproape perfect cu Vaslui în returul sezonului trecut
– are în CV un titlu în Portugalia, cu Sporting, în 2000
– liber de contract în prezent, e și pe lista lui George Copos

Jose Gomes (42 de ani)
– liber de contract, a fost ultima dată antrenor secund la Panathinaikos, până în vară
– a mai fost secund la Malaga și Porto
– cel mai probabil ar urma să ajungă ca secund în Gruia, alături de un lusitan mai titrat

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup