UE ne dă cu George Copos în cap!

UE ne dă cu George Copos în cap!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cazul „Loteria Națională”, în care este inculpat George Copos, este principalul vizat de raportul de țară pe justiție al Comisiei Europene, dat publicității miercuri.

În documentul tehnic al raportului Comisiei Europene asupra justiției din România, Comisia catalogează drept șocant faptul că, din cele 462 de dosare în curs de judecată, în niciunul nu s-a pronunțat o sentință în primă instanță și cu atât mai puțin o sentință finală: „Unul dintre aceste cazuri este cel al unui fost vicepremier, trimis în judecată pe 6 iunie 2006, al cărui proces trenează de peste trei ani fără ca măcar actul de acuzare să fi fost citit. Singurele acțiuni în acest dosar se rezumă la discutarea unor elemente procedurale. Ancheta DNA în acest caz a durat mai puțin de un an”.

Portiță pentru “grei”

Cea mai eficientă și sigură metodă prin care se amână procese în România este excepția de  neconstituționalitate. Acest pretext a mai fost invocat cu succes și de Adrian Năstase, Miron Mitrea sau Sorin Ovidiu Vântu atunci când au ajuns în fața judecătorilor. A utilizat-o și George Copos, care și-a întârziat astfel procesul 2 ani și jumătate. Odată invocată de avocați, judecătorii au trimis-o Curții Constituționale. În tot acest răstimp, procesul bate pasul pe loc, în timp ce, zilele trecute, pe George Copos îl regăseam bronzat ca participant-vedetă la Regata Mării Negre.

Între euro și lei

Procurorii anticorupție l-au trimis pe Copos în judecată pe 6 iunie 2007.  Avocații săi au invocat imediat deja clasica excepție de neconstituționalitate, referindu-se la un articol din legea după care funcționează DNA. Aceștia au încercat să demonstreze că DNA calculează prejudiciul încălcând legea fundamentală pentru că se raportează la euro, în timp ce moneda națională este leul. Totodată, s-a cerut și recalcularea prejudiciului, pentru a putea fi declarat ca fiind sub un milion de euro.

În trei ani, Copos poate scăpa de proces
Acuzat de evaziune fiscală de peste 1 milion de euro, George Copos are șanse reale să scape de dosarul „Loteria”. Presupusele infracțiuni comise de Copos în 2004 sunt fapte care se vor prescrie în 2012. Astfel, dacă va fi tergiversat încă trei ani, procesul poate lua sfârșit de la sine, Copos nemaiputând fi condamnat.

"Eu nu am obstrucționat și nu voi obstrucționa niciodată justiția. M-am pus și mă voi pune întotdeauna la dispoziția justiției. Acestea sunt însă dosare politice și imense abuzuri"
George Copos, patron Rapid

27 de procese are George Copos pe linie fotbalistică, dintre care 11 doar la FIFA.

articol scris de Cezar Cherciu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…