„U” Cluj și teama de a zecea retrogradare

„U” Cluj are o istorie zbuciumată. Exilul de la Sibiu, retrogradarea în Divizia C și exodul unei echipe întregi la Ploiești sunt doar trei exemple din viața unui club ce pare sortit suferinței

Eterna problemă a „șepcilor” de după Revoluție, banii, pare să-i condamne pe alb-negri la retrogradare

Necazurile s-au adunat din nou în vestiarul „studenților”, de parcă n-ar fi fost de ajuns cele strânse până acum în 94 de ani de istorie trăită când în alb, când în negru. Retrogradarea pândește din ușă și le râde în nas jucătorilor care au asudat din greu în această primăvară pentru a strânge puncte albe pentru zile negre. Degeaba însă, fiindcă ghilotina retrogradării stă să cadă peste gâtul unei echipe care, atunci când dușmanii au cruțat-o, a „știut” să-și facă singură viața amară. Spre furia frumoșilor și nebunilor ei suporteri, care nu mai știu cui să ceară socoteală – conducerii clubului?, autorităților locale?, Federației?, Ligii?, judecătorului sindic? – și cui să ceară dreptate. De când s-a anunțat că „U” Cluj nu primește licență, fanii se întreabă a cui o fi vina pentru că, în ciuda celor 35 de puncte strânse și a poziției liniștite din clasament, echipa e pe drumul către eșalonul secund.

Walter și exodul spre Ploiești

Explicația pentru situația în care au ajuns „șepcile” este banală: lipsa banilor, un lucru care nu i-ar fi trecut nimănui prin cap în urmă cu un an și jumătate, când în club se vorbea de cupele europene. Numai că nemulțumirile lui Florian Walter cu privire la relația sa de afaceri cu autoritățile locale au dus la sistarea finanțării echipei, iar ulterior la exodul jucătorilor către Petrolul Ploiești, noua jucărie a „investitorului”. Un exod care n-a adus niciun leu în conturile clubului, astfel încât până la insolvență și, ulterior, la neprimirea licenței n-a mai fost de făcut decât un pas. Un pas pe care nici nu mai contează cine l-a făcut. Conducerea clubului, prin faptul că n-a început mai repede procedura de insolvență? Judecătorul sindic, prin faptul că n-a aprobat în timp util planul de reorganizare? Autoritățile locale, prin insuficienta implicare în sprijinirea echipei? Nimeni nu știe clar cine e de vină. Un singur lucru e cert: „U” e aproape de a zecea retrogradare din istorie fără ca vina să fie a jucătorilor și antrenorilor.

Exilul de cinci ani de la Sibiu

Pentru fanii încărunțiți ai alb-negrilor, vremurile trăite acum de echipa lor de suflet nu sunt o noutate. Și nici cele mai greu de suportat. Mulți dintre ei au fost martori ai strămutării echipei în anii Dictatului de la Viena (1940-1945). Atunci, vreme de cinci ani, casa lui „U” a fost cazarma Școlii Speciale de Cavalerie din Sibiu, iar suplimentul de hrană a fost reprezentat de peștii prinși din râul Cibin, cu mâna, de înșiși jucătorii echipei. „U” a supraviețuit însă și s-a întors acasă, prilejuindu-i magazionerului Komaroni Sandor, singurul care rămăsese acasă, un moment emoționant. În 1945, înaintea unui meci decisiv cu Vasas pentru recâștigarea vetrei din Parcul Central, magazionerul le-a adus jucătorilor echipamentul purtat înaintea plecării în bejanie la Sibiu, pe care îl păstrase în niște lăzi îngropate în pământ și acoperite cu paie!

Fotbal pe coclaurile Diviziei C

„Șepcile” nu au trăit însă doar romantismul pribegiei de la Sibiu, ci și drama unicei retrogradări în Divizia C, primul eșec a cărui cauză indirectă a fost lipsa banilor. Se întâmpla în vara anului 2000, la doar un an după ce alb-negrii părăsiseră prima scenă și la capătul câtorva sezoane de chin pricinuit de retragerea finanțării din partea Băncii Dacia Felix. Necazul din iarbă a scos la iveală un alt gest nobil, al unui om pentru care potcoava „U” a însemnat infinit mai mult decât potcoava Giuleștiului. Numele lui: Ioan Ovidiu Sabău. Atunci, în acea vară fierbinte de sfârșit de mileniu, „Moțul” a renunțat la reflectoarele primei divizii și la un contract bănos la Rapid pentru a-i da o mână de ajutor echipei de suflet. S-a întors la Cluj, și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă. Cu Sabău la timonă, „U” a scăpat după numai un an de coclaurile Diviziei C, însă povestea frumoasă s-a sfârșit brusc și trist, prin plecarea forțată a „Moțului”, iar o dată cu ea și zborul ce părea de neoprit al „șepcilor” către primul eșalon.

Minunea de lângă Turnul Chindiei

„U” a trăit de-a lungul vremii și momente grele cu final fericit. Unul dintre ele s-a consumat pe 24 mai 1997. Pe vechiul „Ion Moina” se simțeau primele efecte ale crahului Băncii Dacia Felix. Banii care până atunci curgeau în conturile clubului abia mai picurau în primăvara anului 1997, iar restanțele către jucători creșteau cu fiecare zi.

„Buboiul” s-a spart în săptămâna premergătoare meciului de la Târgoviște, cu Chindia, decisiv pentru evitarea retrogradării, când titularii echipei au intrat în grevă. Și cum nimeni și nimic nu i-a putut convinge pe Maier, Popescu, Brătianu și ceilalți să renunțe la protest, „U” s-a văzut nevoită să plece și să joace meciul de la Târgoviște cu o echipă încropită din juniori și câteva rezerve. Victimă sigură în ochii tuturor microbiștilor, echipa de puști a regretatului Dan Anca a rezistat eroic în fața Chindiei, n-a primit gol și s-a întors acasă cu un punct de aur, care a ajutat-o să scape de retrogradare. Culmea, totul se întâmpla la finalul unui campionat pe care „U” îl începuse cu șapte partide consecutive fără înfrângere.

8 retrogradări în eșalonul secund are „U” în palmares, în anii 1938, 1950, 1957, 1976, 1982, 1991, 1999 și 2008

1 retrogradare în Divizia C a suferit „U” de-a lungul vremii, în anul 2000

Aceasta nu mai e o competiție sportivă. S-a greșit cu anunțarea neacordă­rii licenței înaintea încheierii campiona­tului. Suntem ca un condam­nat la moarte care știe că peste trei zile va muri. Nu știu cum voi mai motiva jucătorii pentru ultimele meciuri
Ionel Ganea, antrenor „U” Cluj

Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie, nu victorie personală, ci victoria națiunii, nu speculă, ci jertfă
Iuliu Hațieganu, fondatorul Universității Cluj

Articol scris de Liviu TRAIAN
[email protected]