„U” Cluj luptă pentru salvare într-o situație disperată. Walter le spune jucătorilor că nu mai are bani, iar Falub face apel la conștiință: „Jucați doar dacă vreți”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jucătorii Universității Cluj sunt neplătiți de patru luni, dar nu vor mai vedea niciun ban dacă nu se salvează de la retrogradare.
  • În cazul unei retrogradări, „U” Cluj are șanse mari să intre în faliment, banii din drepturile TV fiind singura scăpare.

A fost o săptămână agitată în vestiarul Universității. Într-un gest disperat de a forța conducerea să plătească salariile, jucătorii lui „U” s-au plâns public că sunt neplătiți din ianuarie. Mai mult, unii dintre străini au declarat că nu au bani nici de taxi, iar proprietarii apartamentelor în care locuiesc îi constrâng să achite chiria și îi amenință cu evacuarea. Acțiunea jucătorilor nu a avut însă efectul scontat. Florian Walter, omul care controlează „U” Cluj, le-a transmis că nu va mai împrumuta clubul, așa cum a mai făcut-o chiar în acest campionat. „Nu mai am nici eu bani, iar banii din drepturile TV nu sunt suficienți pentru un sezon întreg”, a spus Walter pentru actualdecluj.ro.


„Cine nu vrea să mai ajute, să plece!”

După declarațiile dezamăgitoare ale principalului creditor, jucătorii n-au găsit alinare nici din partea staffului. Prins la mijloc între problemele financiare și cele legate de motivarea fotbaliștilor, Falub le-a spus să-l anunțe dacă vor sau nu să continue în aceste condiții. „Le-am spus că e important să joace pentru ei. Cine nu vrea să mai ajute este liber să ridice mâna și să plece. Deocamdată, nimeni nu a refuzat să se mai pregătească, dar există și această posibilitate. Cine crede că nu poate să lupte până la capăt să vină la mine și să-mi spună”, a declarat Adrian Falub.

Retrogradarea aduce falimentul

În aceste condiții, salvarea de la retrogradare este singura speranță pentru jucători că își vor primi banii. Dacă Universitatea rămâne în Liga 1, va primi la vară o nouă tranșă din drepturile TV, iar Florian Walter le promite jucătorilor că din acești bani va achita salariile restante. În caz contrar, există riscul de intrare în faliment, situație în care Universitatea nu se va putea înscrie nici în Liga 2. „Antrenorii și jucătorii trebuie să tragă tare și la final vor fi răsplătiți. Dacă se retrogradează? Atunci nu știu ce se întâmplă”, a spus Florian Walter.

Universitatea Cluj e în acest moment prima sub linia retrogradării. Ardelenii sunt pe locul 13, cu 26 de puncte, cu două mai puține față de FC Brașov, prima grupare care se salvează de la retrogradare. Luni, de la ora 18:00, în cadrul etapei a 27-a, „U” joacă în deplasare la Pandurii Târgu Jiu.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele