Tupeu de golgheter! Grecul Kapetanos a revenit cu o „dublă” la Steaua, Reghe a vrut să-l pedepsească! Cu ce l-a enervat pe antrenor

Tupeu de golgheter! Grecul Kapetanos a revenit cu o
  • Publicat:
  • Actualizat:

De când a preluat echipa roș-albastră, Laurențiu Reghecampf a impus o serie de reguli, pe care fotbaliștii sunt nevoiți să le respecte fără comentarii. Rând pe rând, Gabi Matei, Mihai Costea și Iasmin Latovlevici au călcat strâmb, însă au fost imediat pedepsiți de tânărul tehnician. Ultima regulă pe care a implementat-o în vestiar se referă la executarea penaltyurilor și a fost pusă în aplicare după meciul cu Dinamo, scor 2-1.

A fost iertat de Reghe

Motivul? După ce în SuperCupă, Bourceanu nu a reușit să-l învingă pe Pecanha, iar Latovlevici l-a imitat la doar câteva săptămâni, într‑un meci cu rivala din Ștefan cel Mare, Reghecampf a pus în aplicare o nouă regulă. Înainte cu câteva zile de un meci oficial, antrenorul își pune fotbaliștii să exerseze loviturile de pedeapsă. „Stăm după fiecare antrenament și batem penaltyuri. Cine marchează de cele mai multe ori este desemnat ca în meciul oficial să execute lovitura de la 11 metri”, au dezvăluit surse roș-albastre. Însă, regula a fost încălcată de nou-venitul Kapetanos! În meciul de sâmbătă seară, contra celor de la Săgeata Năvodari. În minutul 72, din dorința prea mare de a marca primul gol în fața propriilor suporteri, după o pauză de doi ani, Pantelis Kapetanos a pus stăpânire pe balon și a decis singur să execute lovitura de la punctul cu var. Asta deși nu el era cel desemnat în urma antrenamentelor, fiind abia sosit la echipă. Chiar dacă de obicei sancționează astfel de gesturi, la finalul meciului, Laurențiu Reghecampf a decis să nu-l pedepsească pe atacatul de 30 de ani. „Kape își dorea așa de mult să marcheze la primul meci, încât Reghe nu era nebun să-l pedepsească! O să se obișnuiască cu regulile și o știe când trebuie să bată și când nu”, au spus și surse din vestiar.

„Mai bine ne arbitrau nemții decât turcii”

Altfel, în această dimineață, delegația roș-albastră va zbura către Germania pentru meciul de mâine seară împotriva lui Schalke 04. În vederea partidei cu nemții, UEFA a decis ca arbitrul turc Cunyet Cakir să conducă jocul. Delegarea l-a nemulțumit pe managerul Mihai Stoica, deoarece se teme că ar putea trăi din nou o experiență neplăcută pe care a avut-o atunci când se afla la Unirea Urziceni. „E o veste proastă pentru noi. Tot niște turci ne-au arbitrat și cu Hamburg când eram la Urziceni și îmi aduc aminte că au greșit grav. Sper să nu fie cazul. Mai bine ne arbitrau nemții decât turcii”, a comentat managerul, ieri, la radio gsp.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen