Tudorie, spre Italia: „Sunt discuții serioase cu două echipe din Serie A”

Redactor:
Bitescu Wili
Tudorie, spre Italia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Liga 1 este Alexandru Tudorie. În vârstă de 18 ani, jucătorul Oțelului a fost remarcat în ultimii ani de formații din Italia precum AC Milan și Sampdoria. Prestațiile sale bune din acest sezon au trezit interesul mai multor formații din Europa.

„Mă felicit că nu l-am lăsat să plece la echipe de tineret din Italia și l-am ținut să crească aici. Are toate argumentele de a ajunge un fotbalist mare. Acum avem oferte serioase din Italia. Sunt discuții serioase cu două echipe din Serie A. Au fost discuții și cu Steaua anul trecut. Ne-am gândit la un preț, ne-am făcut calculele, iar în condițiile în care suntem destul de aproape la discuții, nu cred că va mai rămâne din vară la Oțelul. Nu mai suntem o echipă care să ceară milioane, dar este un jucător de excepție și trebuie să profităm de acest lucru”, a spus Narcis Răducan la Dolce Sport.

Oficialul gălățean a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

„Echipa joacă bine anul acesta și în mod normal nu ar trebui să ne fie teamă. În condițiile în care primele patru meciuri le-am pierdut și toată lumea ne sfătuia să luăm pe cineva din țară, am văzut cum joacă echipa și ne-am dat seama că este o chestie de timp ca lucrurile să se îndrepte. Într-adevar, echipa a început să joace. Avem argumentele noastre valorice și vom ieși din această zonă. Anul trecut eram în exact aceeași poziție. De emoții nu scăpăm până ieșim de acolo, chiar dacă lumea apreciază jocul nostru”, a spus Narcis Răducan.

11 meciuri a evoluat Tudorie în Liga 1 în acest sezon, pentru care a marcat de două ori

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele