Tudor a stricat finalul sezonului!** Centralul bucureștean, acuzat că a mințit în raportul de la „U”-CFR: „A inventat trei meleuri ca să își justifice greșeala, sfătuit de alții”

Supervizorul de joc al partidei dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, Alexandru Boc, spune că haosul de la derby-ul Clujului a fost amplificat de deciziile arbitrului Alexandru Tudor. Oficialul LPF susține că bucureșteanul a mințit în raport și că a comis o imensă eroare suspendând meciul, deși nu se impunea acest lucru. "Tudor a inventat două meleuri în incinta vestiarelor pentru a avea o justificare pentru oprirea meciului. Regulamentar era nevoie de doar unul, dar să existe. Cel din teren, dintre Cadu și Bornescu, nu a fost un meleu. După ce s-a produs acea agitație la vestiare, că bătaie nu a fost, ci s-a dat doar acel pumn pe tunel, am invitat antrenorii în cabina observatorului. I-am întrebat pe Niculescu și pe Andone dacă se poate continua partida și mi-au garantat că da. Tudor a purtat apoi o discuție cu mine și mi-a spus că vrea să întrerupă meciul în ciuda acestei garanții, pentru că altfel ar fi trebuit să rețină prea multe carnete. În raport, pe care nu l-a scris la stadion cum era legal, ci la hotel, a scris că eu i-am spus să nu oprească acele carnete, ci să întrerupă meciul. Tudor și-a dat seama de gravitatea faptei făcute și vrea să și-o acopere astfel. Probabil a fost sfătuit de cineva să mintă", a spus Boc la Fanatik Show, pe DigiSport.
Tudor a stricat finalul sezonului!** Centralul bucureștean, acuzat că a mințit în raportul de la "U"-CFR: "A inventat trei meleuri ca să își justifice greșeala, sfătuit de alții"

Supervizorul de joc al partidei dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, Alexandru Boc, spune că haosul de la derby-ul Clujului a fost amplificat de deciziile arbitrului Alexandru Tudor. Oficialul LPF susține că bucureșteanul a mințit în raport și că a comis o imensă eroare suspendând meciul, deși nu se impunea acest lucru.

„Tudor a inventat două meleuri în incinta vestiarelor pentru a avea o justificare pentru oprirea meciului. Regulamentar era nevoie de doar unul, dar să existe. Cel din teren, dintre Cadu și Bornescu, nu a fost un meleu. După ce s-a produs acea agitație la vestiare, că bătaie nu a fost, ci s-a dat doar acel pumn pe tunel, am invitat antrenorii în cabina observatorului. Echipele erau acolo după ce Tudor le-a făcut semn să iasă de pe teren. I-am întrebat pe Niculescu și pe Andone dacă se poate continua partida și mi-au garantat că da.

Tudor a purtat apoi o discuție cu mine și mi-a spus că vrea să întrerupă meciul în ciuda acestei garanții, pentru că altfel ar fi trebuit să rețină prea multe carnete. I-am spus să țină cont și de faptul că poate iei război civil, nu mi-a fost niciodată atât de frică, am crezut că vom fi omorâți acolo. În raport, pe care nu l-a scris la stadion cum era legal, ci la hotel, Tudor a menționat că eu i-am spus să nu oprească acele carnete, ci să întrerupă meciul. Tudor și-a dat seama de gravitatea faptei făcute și vrea să și-o acopere astfel. Probabil a fost sfătuit de cineva să mintă”, a spus Boc la Fanatik Show, pe DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro