Țucudean iese în față! Ultimele informații despre golgheterul CFR-ului: „Așa a hotărât”

ProSport LIVE.
 Țucudean iese în față! Ultimele informații despre golgheterul CFR-ului: "Așa a hotărât"

Oficialul celor de la CFR Cluj, Bogdan Mara, a lămurit situația lui George Țucudean, golgheterul campionatului care a lipsit în ultimele partide ale ardelenilor din cauza unor probleme la inimă.

Acesta s-a operat la o clinică din Viena și a revenit la antrenamentele conduse de Dan Petrescu. Vineri, fotbalistul cu trei titluri de campion în palmares va vorbi despre situația sa în cadrul unei conferințe de presă: „Țucudean a intrat la antrenamente. Probabil nu va evolua la acest meci (n. red – în derby-ul CFR – FCSB). Speram ca de saptamana viitoare să intre deja în echipă. Țucudean va fi astăzi la o conferință de presă, așa a hotărât, că vrea să explice exact situația care a fost”, a spus Mara la ProSport LIVE.

Țucudean a absentat în ultimele patru partide ale clujenilor. Aceștia au câștigat de două ori (scor 1-0 cu Viitorul și 1-0 cu Astra, au remizat cu Craiova, scor 0-0, și au pierdut partida de Cupă cu Astra, scor 3-1.

19 goluri în 31 de partide a bifat Țucudean în acest sezon în tricoul celor de la CFR Cluj, în toate competițiile. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, acesta a atins cea mai înaltă cotă de piață din cariera sa, 3,5 milioane de euro.

UTA Arad, Dinamo, Standard Liege, Charlton, ASA Târgu Mureș, FCSB, Pandurii Târgu-Jiu și Viitorul sunt celelalte echipe din CV-ul atacantului.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]