Trupa lui Moldovan, remiză cu Petrolul lui Stoican: „Mă bucur că am încheiat acest amical fără probleme medicale”

Chindia a terminat la egalitate, 0-0, partida amicală disputată astăzi pe stadionul Metrom (Brașov) în compania fostei colege din Liga a II-a Petrolul Ploiești.
Bogdan Savin
Trupa lui Moldovan, remiză cu Petrolul lui Stoican: "Mă bucur că am încheiat acest amical fără probleme medicale"

Chindia a terminat la egalitate, 0-0, partida amicală disputată astăzi pe stadionul Metrom (Brașov) în compania fostei colege din Liga a II-a Petrolul Ploiești.

Prima repriză a fost la discreția elevilor lui Viorel Moldovan, care au ratat bune șanse de gol, prin Yameogo, L. Mihai, Neicuțescu sau Florea. În partea a doua, jocul a stat sub semnul echilibrului.

Viorel Moldovan a folosit o formulă cu Aioani – Șandru, Mitrovic, Dudea, Dumitrașcu – Neguț, L. Mihai, Novac, Yameogo – Neicuțescu, Florea (90 Atănase). 11-le de start al Petrolului: Lungu – Bărbăoianu, Walace, Cioinac, Țicu – Mihăescu – Saim Tudor, Bratu, Marinescu, Ștefănescu – Arnăutu.

Târgoviștenii vor susține marți un nou meci de verificare, cu Rapid București, pe stadionul Carpați, tot de la ora 18.00, urmând ca vineri să încheie cantonamentul centralizat cu un joc amical cu FC Argeș, la Pitești.  

„Joc bun, mă bucur că am încheiat acest amical fără probleme medicale. A fost o perioadă foarte grea pentru noi, o săptămână cu multe antrenamente și jocuri amicale. De acum intrăm în linie dreaptă, rămân două săptămâni până la debutul campionatului”, a spus antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce faci dacă te trezeşti brusc cu un pieton în faţa maşinii. Analiza poliţistului-vlogger Tavi Perţea: „Aşa se evită!”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro