Trică a scăpat ieftin!**

Eugen Trică a fost judecat ieri de Comisia de Disciplină a LPF, după eliminarea din finalul partidei cu Astra. Atât scuzele lui Trică față de arbitru, oferite imediat după joc, cât și raportul lui Alexandru Deaconu au fost esențiale în stabilirea pedepsei fotbalistului, care a scăpat doar cu două etape de suspendare. „Eugen Trică a fost judecat pentru comportament nesportiv și a primit cea mai mică pedeapsă posibilă. Mă bucur că membrii Comisiei au înțeles că acel gest nu-l reprezintă pe omul și jucătorul Eugen Trică", a declarat avocatul Universității, Dan Idita.
Trică a scăpat ieftin!**

Eugen Trică a fost judecat ieri de Comisia de Disciplină
a LPF, după eliminarea din finalul partidei cu
Astra.

Atât scuzele lui Trică față de arbitru, oferite imediat după joc,
cât și raportul lui Alexandru Deaconu au fost esențiale în
stabilirea pedepsei fotbalistului, care a scăpat doar cu două etape
de suspendare. „Eugen Trică a fost judecat pentru
comportament nesportiv și a primit cea mai mică pedeapsă posibilă.
Mă bucur că membrii Comisiei au înțeles că acel gest nu-l
reprezintă pe omul și jucătorul Eugen Trică
„, a declarat
avocatul Universității, Dan Idita.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]